arta Interviuri

EXCLUSIV! De vorba cu….Ventrilocul Eduard

Desi nu a castigat sezonul doi al show-ului “Romanii au talent”, pentru ca in Romania, in majoritatea cazurilor, primeaza interesele si nu talentul, Eduard Sandu sau ventrilocul Eduard, asa cum ii spun prietenii, a demonstrat ca talentul sau unic, imaginatia inepuizabila si tehnica impecabila ne fac mandri ca avem un asa roman la noi in tara.

Si pentru a afla mai multe despre ventrilogie, cariera de actor, dar si despre povestea vietii lui, am stat de vorba cu ventrilocul Eduard intr-un nou interviu in exclusivitate marca Star Gossip Magazine:

Salut, Eduard! Pentru inceput, spune-ne cum ti-ai descoperit talentul de ventriloc si daca te-ai gandit la inceput ca acest talent va deveni si meseria ta?

Talentul meu de ventriloc mi l-am descoperit incercand sa fac asta, inspirat fiind de renumitul ventriloc Jeff Dunham. Nu m-am gandit chiar de la inceput la faptul ca va deveni meseria mea, dar, vazand cat e de greu ca si actor, mi-am zis: cred ca o sa imi fie mai bine ca ventriloc. E mult de munca, dar, fiind o piata libera, e mai usor.

Ce presupune din punct de vedere al efortului depus ventrilogia si cum este privita realmente in Romania?

Ventrilogia presupune un mare efort pentru ca e o arta complexa, ea include respiratie, impostatie,multe exercitii tehnice, arta manuirii papusii,actorie, scenariu bun, simtul umorului. Trebuie ca rezultatul final sa fie o scena in care apar doua sau chiar trei personaje care au viata si care poarta o discutie, bineinteles comica.
In Romania multi nu stiu ce inseamna ventriloc, o parte din ei au aflat despre ce e vorba datorita participarii mele la emisiunea “Romanii au talent” . Faptul ca am iesit pe locul trei dintre atatea talente inseamna ca oamenii apreciaza ce fac si le place.

Cum si de ce ai creat cele doua personaje ce te-au facut celebru – Romeo si nea Alecu? Sunt inspirate din experientele tale de viata?

Romeo si Nea Alecu sunt doua personaje imaginare, nu pot sa zic ca sunt inspirate din experientele mele.Pe Romeo l-am creat pentru a putea da niste reprezentatii, pe care le-am avut in baruri, iar Nea Alecu a fost creat special pentru emisiunea “Romanii au Talent” si ma bucur ca a fost primit bine.

Care sunt momentele “forte” ale show-urilor tale? Ce fel de locatii prefera Romeo si nea Alecu?

Nu pot sa zic exact care sunt momentele forte, dar cu siguranta Nea Alecu e deja foarte indragit.Acum lucrez pentru realizarea unui spectacol si o sa vad exact locatiile in care voi juca.

Ce a insemnat pentru tine experienta de la “Romanii au talent”?

Participarea la “Romanii au Talent” inseamna foarte mult pentru mine, pentru ca am vazut si eu cat de mult apreciaza oamenii ceea ce fac eu si pentru ca stiu acum cine sunt si unde ma gasesc. Ma suna foarte multi oameni sa imi propuna proiecte si evenimente asa ca nu conteaza ca am iesit pe locul trei, consider ca am castigat si eu.

Ca actor, care este cel mai iubit rol din intreaga ta experienta teatrala?

Cel mai iubit rol… e destul de greu, pentru ca mi-am iubit toate rolurile pe care le-am facut, dar poate cel mai ofertant si complex personaj la care inca mai mai gandesc, este Feste bufonul din “A douasprezecea noapte” de William Shakespeare.Chiar imi doresc sa il mai interpretez inca o data.

Ce ai alege intre show-urile de ventrilogie si piesele de teatru?

E greu sa aleg, pentru ca si show-urile de ventrilogie si piesele de teatru sunt foarte frumoase, dar ce imi doresc este sa am spectacole de ventrilogie, dar in acelasi timp sa mai joc si intr-un spectacol. Chiar imi doresc sa joc si intr-un film, nimic nu mi se pare imposibil.

Care este urmatorul pas in cariera ta de ventriloc?

Acum vreau sa construiesc un spectacol cu care sa fac turneu prin tara si chiar in afara tarii. Caut un scenarist care sa ma ajute sa construiesc texte bune, sa creez personaje care sa fie usor de recunoscut in tara noastra.Chiar imi doresc sa creez un personaj care sa devina si sa ramana cunoscut.

Ce mesaj doresti sa adresezi oamenilor care te-au sustinut in finala de la Romanii au talent?

Le multumesc mult tuturor celor care au votat cu mine, ma bucura enorm de mult aprecierea lor.Ii astept cu drag la spectacole pe care o sa le am in curand prin tara.

Biografie Eduard Andrei Sandu

M-am nascut 1979 in Iasi, acolo mi-am petrecut si copilaria, dupa ce am terminat liceul am vrut sa dau examen la facultatea de geografie dar mi-am dat seama ca nu eram pregatit, asa ca am amanat cu un an si pe urma m-am razgandit si m-am pregatit pentru teatru. In 2003 am terminat Facultatea de Teatru –
sectia Arta Actorului Manuitor de Papusi si Marionete, clasa Emil Coseru. In acelasi an, 2003, m-am angajat ca si actor la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botosani.
In 2011 mi-am dat demisia si am plecat din Botosani pentru ca mi-am dorit ceva mai mult de la viata.Si pentru a reusi am decis sa incerc o cariera in a fi ventriloc.

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: