_C1K7172_resize

Charisma, talent si ambitie sunt cuvintele care o descriu cel mai bine pe noua revelatie a cinematografiei romanesti, Madalina Anea. Proaspat absolventa de UNATC, Madalina s-a facut remarcata mai intai in filmul romanesc de box office “Mamaia”, unde a jucat alaturi de marea actrita Stela Popescu si de cel care astazi ii este partener atat de scena cat si de viata, Paul Diaconescu.
In prezent, Madalina face un rol fantastic de realist (Ana) ca protagonista in serialul “Ingeri pierduti” pe care il puteti viziona in fiecare zi de luni pana joi pe Acasa Tv, cu incepere de la ora 20.30.
Personal pot spune despre Madalina ca este un om frumos, prin intreaga maturitate si constientizare de sine si a profesiei, de care da dovada.

Pentru ca intotdeauna o poveste despre talent este spusa cel mai bine de protagonista, am invitat-o pe Madalina Anea sa vi se dezvaluie intr-un nou interviu in exclusivitate marca Star Gossip Magazine.

1.Salut, Madalina 🙂 De la reclame, film, acum la noul proiect, ‘Ingeri pierduti’. Cat de greu este drumul catre succes?

Buna! 🙂 Pentru mine a fost destul de greu. Am mers la foarte multe castinguri si am avut multe proiecte mici si necunoscute publicului pana sa iau un rol principal intr-un lung metraj si apoi in ”Ingeri pierduti”, telenovela difuzata la Acasa TV.Dar a fost si inca este un drum frumos, imi face placere sa lucrez si sa capat experienta.

Cum a inceput pasiunea ta pentru actorie?

Mi-a tot fost adresata aceasta intrebare in ultima vreme si de fiecare data raspund ”habar n-am”. 😀 Stiu doar ca mai multi factori din viata mea au contribuit la luarea acestei decizii: modellingul, lumina reflectoarelor, piesele de teatru pe care le-am vazut, puterea mea de a empatiza si de a prelua feluri de a fi… Multe.

La ce nivel consideri ca au ajuns in prezent serialele romanesti?

”Ingeri pierduti”, telenovela in care joc, si ”Las Fierbinti” de la Pro Tv sunt, dupa parerea mea, cele mai bune seriale de la ora actuala. Se pune mult accent pe actorie, imagine si regie. Mi se pare ca totul se dezvolta foarte frumos.

Care este cea mai mare provocare legata de noul tau rol, din “Ingeri pierduti’? Cat de mult te regasesti in acest personaj? Ce ai dori sa “imprumuti” de la Ana?

Ana este un personaj foarte drag mie. A fost dragoste ”la prima citire”. 🙂 Si asta pentru ca e un rol extrem de ofertant. E un personaj complex, uman, cu principii de viata foarte bine stabilite, o fata care pare plapanda, dar care ascunde o forta interioara incredibila. A fost foarte greu sa o conturez, in primul rand pentru ca nu am mai lucrat la un astfel de proiect care sa se intinda pe o perioada atat de lunga de timp. A trebuit sa-i tin bine in frau evolutia, traseul, sa fiu foarte atenta la modificarile majore, sa am grija sa-i conturez toate trasaturile. A fost foarte interesant pentru mine ca actrita sa joc un personaj pozitiv, care lupta mereu pentru ceea ce e corect, pentru bine in general. Si pe langa toate acestea, sa am grija sa scot la iveala si greselile pe care le face, pentru ca e om si e imposibil sa nu calci si stramb. Cred ca am invatat de la Ana ce inseamna sa nu-ti pierzi speranta, oricat de greu ti-ar fi. Si mie imi place mult sa spun despre Ana ca e o printesa contemporana.

_C1K4302_resize

Cum a debutat povestea ta de dragoste cu Paul Diaconescu, partenerul tau de serial? Cat de multa pasiune din viata reala aduceti si pe ecran?

Noi am mai lucrat impreuna la un proiect, ”Mamaia”, un lung metraj si acolo am fost tot un cuplu de indragostiti. Dar povestea de dragoste s-a infiripat pe platourile de la ”Ingeri pierduti”. A fost un inceput foarte frumos, ca in filme. Si cred ca asta se vede si pe ecran. Chimia dintre noi e incredibila si eu cred ca asta contribuie mult si la relatia frumoasa dintre personajele noastre.

Cum priveai inainte persoanele din viata reala puse in situatiile de viata ale personajelor din film? Ce sfaturi ai fi dat tu Anei din viata reala?

Nu am cunoscut pe nimeni care sa se afle in situatia Anei. M-am documentat inainte sa incepem filmarile din campania Pro Tv ”Tu stii ce mai face copilul tau?” si acolo am vazut mai multe cazuri de copii care au ramas fara parinti, pentru ca ei au plecat in alta tara, incercand sa le ofere un trai mai bun. Iar aceasta documentare m-a intristat, dar m-a si ajutat mult sa inteleg anumite aspecte ale problemei.
Ce sfaturi i-as fi dat Anei? Nici nu stiu. Se descurca de minune cu toate responsabilitatile pe care le are. Singura problema e maturizarea fortata si faptul ca uita sa se distreze, sa-si traiasca adolescenta si nici nu prea are cum s-o faca, din pacate. Asta i-as spune, sa nu-si iroseasca toti anii acestia frumosi, sa incerce sa se bucure.

Cum arata o zi din viata ta? Ce iti place sa faci in timpul liber? Ce te bucura?

Depinde unde sunt. Cand merg acasa, la Suceava, citesc mult, ma uit la filme si ma bucur de ai mei, care ma trateaza ca pe o printesa. Daca sunt in Bucuresti ma plimb mult prin oras. Imi plac terasele si parcurile, imi place sa ma uit la oameni. Iar daca sunt la Paul acasa, la Branesti, ne plimbam prin padure, cautam poienite, culeg flori… Fac foarte multe lucruri simple. Imi plac filmele mult de tot, imi place natura in orice anotimp.

Cel mai mare vis profesional/personal?

Imi doresc sa fac teatru si film, sa joc cat mai mult si cat mai variat.

Ce mesaj doresti sa adresezi cititorilor Star Gossip Magazine si celor care te vor urmari seara de seara?

Sper sa se bucure de telenovela „Ingeri pierduti”, care se difuzeaza de luni pana joi, de la 20.30, la Acasa TV, pentru ca este speciala si sper din suflet sa le transmit frumusetea interioara a Anei. Va pup! 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.