Stim cu totii ca orice institutie culturala de prestigiu are la conducere un om pasionat de cultura, un om disciplinat, responsabil, care poate tine bine fraiele functiei care i-a fost incredintata. Lucian Sabados este tipul managerului ambitios, pentru care limitele explorarii formelor de arta nu exista si care iubeste cu adevarat atat echipa de actori, cat si publicul. Aflat de doar cinci luni de zile la “carma” Teatrului “Maria Filotti”, dl Sabados a reusit sa aduca un suflu nou in teatru, experiente si povesti noi pentru braileni si acesta este doar inceputul.
Si pentru ca oamenii deosebiti au mereu povesti interesante de spus, dl Lucian Sabados a acordat revistei Star Gossip Magazine un interviu in exclusivitate, in care am vorbit despre, evident, arta, planuri de viitor, dar si despre cruda realitate din teatrul romanesc de astazi.

Pentru inceput, spuneti-ne cat de greu sau cat de usor a fost sa va adaptati noului colectiv de la Teatrul “Maria Filotti”. Ce diferente ati gasit intre echipa de la Braila si cea de la Ploiesti?

Cunosteam o parte dintre actorii de la “Maria Filotti” de la prima mea colaborare, cand am montat in 2011 “O scrisoare pierduta” la Braila. Pe ceilalti i-am vazut in diferite alte spectacole pe care le-am vizionat in perioada mea de documentare inainte de 2011. Desi datele sunt putin diferite, sistemul de functionare este acelasi, precum si tipul de relatie pe care il ai cu colegii. Dupa 22 ani de experienta la conducerea teatrului din Ploiesti nu mi-a fost greu sa ma adaptez. Mai mult, nu mi-a fost greu sa ma adaptez nici orasului Braila, pe care il frecventam deja de 12 ani, de cand mergeam sa vizionez diferite piese. A fost o adaptare simpla, pentru ca atunci cand faci ceva cu sufletul, lucrurile se leaga mult mai bine. Diferente sigur ca exista intre echipa de la Braila si cea de la Ploiesti. In primul rand, 75% dintre actorii de la Teatrul din Ploiesti erau bucuresteni. Actorii din Bucuresti sunt mult mai supusi formelor de ademeniri, sunt mult mai multe oportunitati acolo, iar gradul de concentrare strict pe segmentul teatral este astfel mai redus decat in teatrele de provincie, unde actorii nu beneficiaza de atatea oportunitati. Fundamental seamana pentru ca de cativa ani pe la Braila s-au perindat regizori importanti, care au lasat semne adanci in teatru. Iar in Braila oamenii inca se bucura de simplitatea lucrurilor, ceea ce este minunat.

Care considerati ca este cea mai mare provocare in a fi directorul Teatrului “Maria Filotti”? Cat de greu este sa construiesti artistic intr-un oras mic, asa cum este Braila?

In primul rand am venit la conducerea unui teatru cu o faima foarte bine consolidata, intr-o cladire exceptionala, un monument de arhitectura, un spatiu teatral cu o poveste impresionanta, un oras cu un public cultivat, care a fost obisnuit de-a lungul timpului cu piese importante. Dincolo de faima teatrului, de valoarea si spiritualitatea orasului, provocarea pentru mine a fost mare, pentru ca am venit intr-o comunitate pe care acum incep sa o cunosc, intr-un ritm spectaculos. Va marturisesc ca de 6 luni, de cand sunt la conducerea teatrului, mi-am facut multi prieteni, oameni obisnuiti, intelectuali de cea mai buna calitate. Sunt bucuros ca am simtit de la inceputul lunii noiembrie 2013 ca lucrurile incep sa se aseze. Incerc sa menajez toate orgoliile si sa le dirijez spre lucruri constructive. A trecut vremea disputelor. Au fost 3-4 ani grei, dar consider trecut aceasta perioada.
Sunt constient de situatia economica mai putin stralucita a orasului, de dificultatea in a convinge administratia orasului ca am venit cu scopuri frumoase, dar se pare ca lucrurile s-au asezat de cateva luni bune pe un fagas normal. Am avut un dialog valoros cu Primaria municipiului si s-au facut cateva realizari importante in domeniul investitiilor in teatru. Sigur ca este un oras mic, mai departe de Bucuresti, dar tocmai valoarea istorica a orasului face ca dimensiunea spatiala sa fie lasata deoparte. Continui sa descopar Braila veche. Braila noua o astept cu bratele deschise la teatru. Fac eforturi importante de imagine pentru a-i aduce pe toti, chiar si pe cei din cartierele marginase ale orasului, la teatru. Pentru ca trebuie sa fii constient ca teatrul trebuie sa vina in intampinarea oamenilor cu oferte clare, convingatoare si prezentate intr-un mod modern.

Care sunt calitatile unui bun manager de teatru? Cat de mealeabil ar trebui sa fie cu echipa de actori?

Un bun manager trebuie sa iubeasca foarte mult teatrul. Dar mai lipsesc niste lucruri pentru a fi un foarte bun manager. Trebuie sa aiba o cultura deosebita, sa stie cel putin doua limbi straine, sa aiba o putere de discernamant in alegerea textelor, in gandirea unor proiecte repertoriale pe o perioada mai lunga. Totodata, trebuie sa fie un foarte bun analist si un destul de bun psiholog, pentru ca lucreaza cu niste firi extrem de sensibile. De asemenea, un bun manager de teatru trebuie sa fie un foarte bun profesionist de teatru. Pentru ca trebuie sa aiba recunoasterea profesionala a colegilor sai. Trebuie sa fie un om extrem de informat, un om permanent in miscare, sa vada mult teatru si pe masura puterilor sa ii duca dupa el pe actori, sa vada impreuna niste spectacole si sa discute, sa isi puna intrebari impreuna. Daca vrei doar sa faci cariera, sa castigi niste bani, ti se vor intampla multe “accidente”.
Legat de exigente si maleabilitate, trebuie sa fii undeva la jumatatea drumului. Pentru ca in momentul in care se pierde controlul comunicational cu actorul, este periculos. Relatiile de munca sunt extrem de importante, cu sensibilitatea, prietenia si comunicarea necesara, dar fiecare trebuie sa isi stie rolul in aceasta structura pe bani publici. Altfel, dispare respectul si lucrurile o iau razna.

Care a fost cea mai mare realizare pentru teatrul brailean condus de dvs in 2013?

Cea mai mare realizare a constat in modul extrem de prietenos si inteligent in care m-au primit brailenii. Sigur ca au fost doua varfuri importante de cand sunt manager aici. In primul rand, Festivalul “Zile si nopti”. A fost un act de mare curaj sa organizezi un festival de o asemenea importanta in doar doua luni. Sa fiu sincer, dupa intreaga mea perioada de documentare artistica pe care am petrecut-o la Braila inca din iulie 2013, 80% din programul festivalului era gata la jumatatea lunii august. Dificultatea a constat in faptul ca teatrele mari isi incep lucrul dupa 5 septembrie si nu aveam cu cine sa comunic, dar am depasit aceasta situatie. Ma bucur din suflet de Festivalul de Jazz “Johnny Raducanu”, unde am fost consilier si am lucrat intr-un mod foarte bun cu reprezentantii Consiliului Judetean. Si, sigur, premiera piesei “Casa”, care este cel putin la fel de valoroasa ca si spectacolele de la Ploiesti.

Care este cel mai maret vis pentru 2014?

Imi doresc foarte mult sa fi avut dreptate 100% prin adecvarea proiectului meu repertorial. Marea mea provocare si izbanda va fi atunci cand din numarul si reactia brailenilor voi realiza ca intr-adevar am adus la Braila un teatru valoros, care readuce povestea in prim-plan. Pentru ca publicul vine la teatru pentru poveste. Urmeaza acum, la finalul lunii ianuarie, o noua premiera,” Leonce si Lena”. Pregatiti-va pentru un lucru foarte rafinat, foarte modern, deschis, cu o naturalete si o poveste de o emotie tulburatoare, care va placea foarte mult. De asemenea, proiectul lui Victor Frunza, “Crinul”, este un text minunat. Si mai pregatesc o surpriza pentru si cu Radu Nechifor. Editia din acest an a festivalului de teatru va fi din nou una nationala si va fi organizata la mjlocul lunii septembrie, pentru a nu mai intampina conditii atmosferice neprielnice. Vreau sa ramanem doar in spatiul teatrului, si vor fi sase zile cu cate doua spectacole pe zi. Pregatiti-va pentru un festival important de teatru, inca national. Din 2015, asa cum am promis, vom avea editie internationala.

Ce este cel mai greu, sa fii director de teatru sau regizor? Cum va alegeti colaboratorii in materie regizorala?

Postura de manager de teatru si cea de regizor sunt doua lucruri diferite si doua campuri de operare diferite. Fiecare dintre cele doua tipuri de participare are avantaje si dezavantaje. Avantajul managerului de teatru este sa simti ca ies din mana ta, cu sprijinul colegilor tai, lucruri valoroase, iar comunitatea este multumita de ceea ce se intampla. Aceasta activitate iti ia, insa, din spatiul de miscare al activitatii regizorale. Nu poti sa mai colaborezi cu teatre mai indepartate. Insa din moment ce dupa 22 ani de directorat de teatru, mi-am dorit tot acest lucru, inseamna ca asta am ales sa fac. Colaboratorii pe plan regizoral ti-i alegi in functie de afinitatile omenesti, culturale si de generatie. Am avut de-a lungul timpului niste colaborari foarte valoroase cu Horia Garbea, Nicu Alifantis, Viorica Petrovici, Mihai Ispirescu, dar si cu romancierul Nicolae Breban si scenograful Cosmin Ardelean.

Un colectiv actoricesc are si varfuri, actori de calibru. Mentionati cateva nume ‘de afis’de la Braila.

Imi este greu sa fac astfel de categorisiri, pentru ca trebuie sa fiu un tata bun pentru toata lumea. Sigur ca am niste optiuni, dar nu le voi face publice, pentru ca eu sunt chemat sa armonizez lucrurile, si nu sa le dezbin. Plec, insa, de la premiza ca absolut orice actor din cei care compun trupa braileana are un mesaj important de spus. Ce e foarte greu e sa ii gasesti partitura si colaboratorul regizoral care sa ii recunoasca talentul. Face parte din conditia actorului de a fi la bunul plac al sansei.

Publicul din Braila este amator de teatru? Prefera comedia, drama?

Publicul din Braila este unul cultivat, exigent, rafinat. O impresie generala pe care o am despre publicul brailean este de disponibilitate, de deschidere si de sinceritate in atitudinea cu care te priveste ca artist. Brailenii nu sunt sofisticati, dar sunt culti. Nu sunt snobi, dar sunt bine informati. Apropo de genuri, publicul brailean este la fel ca publicul de oriunde. Sigur ca precumpaneste comedia. Dar sa te fereasca Dumnezeu sa vii cu o comedie usoara! Nu ai voie sa vii cu comedii bulevardiere. Trebuie sa vii cu comedii de foarte buna calitate, cu povesti si cu teme de meditatie in spatele lor.

Testand prin intermediul divanelor gusturile publicului brailean, ce fel de piese va doriti sa produceti in continuare?

Urmatoarele trei texte, care sunt deja antamate, trebuie sa demonstreze ca am venit cu un teatru al comunitatii. Teatrul este un focar de educatie si cultura. Iar aceasta valoare educativa ma determina sa propun aceste texte cu un grad semnificativ de incarcatura actuala. Textele care vor urma sunt toate subsumate ideii de dialog intre teatru si public. Teatrul trebuie sa fie o tribuna de discutie a unor teme care ne framanta pe toti, o tribuna de dialog.

Vin tinerii la teatru?

Nu am emotii cu publicul tanar. Un bun selectioner de teatru este cel care stie sa se adreseze unui public cat mai diversificat, fara a scadea stacheta. In 2015 voi reveni la autorii interbelici romani, pentru ca sunt texte foarte importante, la care trebuie sa te intorci, pentru ca generatiile se schimba. Un astfel de text este “Take, Ianke si Cadar”, spectacol despre care spun in premiera ca a fost punctul de referinta pentru mine. In 2010 am jucat in aceasta piesa la Braila si de acolo s-au legat foarte multe lucruri.

Incotro se indreapta teatrul romanesc in genere?

Din pacate, teatrul romanesc nu se afla intr-un moment de varf, ci intr-un moment de cautare, care dureaza cam mult. Mai mult, as vorbi despre un divort din ce in ce mai explicit intre generatia tanara si generatia veche de actori. Se creaza o fractura din ce in ce mai adanca, si e pacat pentru ca foarte greu poate fi reparata. Marii regizori romani, care au dus faima teatrului romanesc in lume, au imbatranit. O data cu ei dispar reperele estetice importante. Acum tinerii au devenit mult mai aspri, mai mercantili, putin mercenari. Din pacate ei au si justificari. Se estompeaza din ce in ce mai mult piata muncii in teatru. Aproape ca nu mai sunt posturi, iar cele care sunt, sunt blocate. Si atunci ne invartim intr-un carusel disperat, pentru ca nu putem face nimic pentru cei tineri, care capata accente de ura. Este un moment dificil intre generatia tanara si generatia celor maturi. Mai grav este ca stilistic nu se intampla nimic important in teatrul romanesc. Sunt editii peste editii de festivaluri nationale sau de gale ale premiilor Uniter care deceptioneaza. Numarul spectacolelor importante a scazut dramatic. Lumea teatrala este intr-o deriva, cum este intreaga societate.

Credeti ca destinul actorului de azi este lasat de izbeliste?

La nivelul programelor nationale si al bugetului constat un dispret uluitor fata de lumea culturii care, alaturi de sport, au fost principalii ambasadori ai Romaniei. Pana si in comunism se acordau anumite distinctii si se recunostea astfel importanta oamenilor de cultura, care sunt niste repere valorice. Din pacate, astazi suntem aruncati la periferie si suntem priviti ca niste paria, ceea ce este de-a dreptul umilitor. Dar sunt convins ca Dumnezeu va aseza lucrurile in cele din urma.

Cum se prezinta omul Lucian Sabados?

Sunt un om absolut normal, cu o poveste uneori senzationala, uneori dramatica. Sunt un om care pretuieste foarte mult sinceritatea, dreptatea, deschiderea semenului, camaraderia. Pretuiesc enorm muzica. Ma incarc foarte mult din satisfactia pe care o pot aduce ca director de teatru sau ca regizor. Si sunt foarte familist. Din acest punct de vedere experienta braileana este un element dificil, care ma duce putin intr-o zona de sacrificiu, pentru ca desi ma adresez cu mare dedicatie si pasiune brailenilor, este greu sa fii departe de familie. Dar aceasta situatie putin dificila este compensata de bucuria pe care o aduc din colaborarea buna pe care simt ca o am cu colegii mei actori si din lucrurile care simt ca incep sa creasca.

Un mesaj pentru iubitorii de teatru!

Sa fie foarte atenti in lunile care urmeaza la Teatrul “Maria Filotti”! Pregatim niste surprize foarte frumoase si sper ca adevaratele evenimente teatrale de la Braila sa apara inca din primavara acestui an!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.