Interviuri Teatru

EXCLUSIV! Interviu cu noua revelatie a teatrului romanesc, Andrei Hutuleac – “Cred ca un actor profesionist isi cunoaste mai intai de toate, foarte bine, mestesugul”

Maiestria in arta, in special in teatru, nu se masoara neaparat in anii petrecuti pe scena. Daca nu ai nimic de spus, vei ramane mereu in umbra celor cu adevarat…”mari”. La 20 si ceva de ani, Andrei Hutuleac face parte din galeria actorilor care, prin ingeniozitatea si dedicarea cu care isi joaca fiecare rol, dar, in special, cu care a abordat partiturile din noul succes, national, am spune noi, al Teatrului Maria Filotti Braila – ‘Liliom’ – stie sa se faca remarcat si sa fie remarcabil.
De ce este Andrei Hutuleac o reala revelatie? Pentru aerul “fresh” pe care il aduce si de care avea atata nevoie teatrul romanesc contemporan, asumare, meticulozitate, creativitate…
Star Gossip Magazine are onoarea si ocazia sa va prezinte un actor demn de numele profesiei pe care si-o insuseste cu atata eleganta si talent, intr-un nou interviu in exclusivitate!

Buna, Andrei! Pentru inceput, spune-ne cum a inceput toata “nebunia” asta frumoasa numita teatru?

A inceput intr-o dupa-amiaza, cand treceam cu tata prin fata prefecturii din Galati. A vazut un afis care facea reclama Scolii de Arta si m-a intrebat daca mi-ar placea s? merg si eu la cursul de actorie de acolo. Am zis da. Tata a vrut sa dea la Teatru cand a terminat liceul, dar a ramas doar cu intentia. In final a devenit doctor. Imi place sa cred ca implinesc un destin aflat de mult, in stare potentiala, in arborele genealogic al familiei Hutuleac. (râde)

Care a fost cea mai mare satisfactie obtinuta pana acum pe scena?

Fiecare zi in parte imi ofera satisfactia de a-mi fi ales o meserie care ma apropie de mine insumi si de cei din jur.

Ce înseamna sa fii actor profesionist în contextul actual? Care poti spune ca sunt partile bune/rele ale acestei profesii?

Cred ca un actor profesionist isi cunoaste mai intai de toate, foarte bine, mestesugul. Ca un strungar. Sau ca un fierar. Sau ca un tapiter. Picasso n-ar fi ajuns niciodata cel mai important reprezentant al cubismului daca n-ar fi invatat mai intai sa ilustreze cum se cuvine un corp omenesc asa cum arata el in realitate. Eu inca muncesc la partea asta. Mai tarziu, daca trec la urmatoarea etapa, voi rupe corpul bine pictat in bucati si-l voi reconstrui dupa cum ma va taia capul. Atunci, poate ca nu voi fi numai un actor profesionist ci si un artist. Ramane de vazut. Cat despre partile bune si partile rele ale acestei profesii, cred ca fiecare le construieste dupa chipul si asemanarea lui.

Cat de greu a fost sa treci de la rolul unui “golanas” in cel al Judecatorului Suprem, in noua ta piesa, “Liliom”?

N-a fost greu deloc. Imi plac mult spectacolele in care fac doua sau mai multe roluri pentru ca le construiesc unul in functie de celalalt, incercand sa ma asigur ca sunt diferite si ca implinesc povestea.

Ce ganduri ai avut prima data cand ai primit propunerea regizorului Victor Ioan Frunza?

N-am sa te mint. M-am gandit: Hei! Ce bine! Repet aproape de casa!

Cat de mult timp a necesitat si ce sentimente ai avut “muncind” la scrierea propriului pasaj din Liliom?

S-a creat aici o oarecare confuzie. Este vorba despre doua pasaje inregistrate pe banda: prologul piesei si o a doua înregistrare care asigura tranzitia intre doua scene. Cea de-a doua imi apartine in totalitate, dar prima a fost doar schitata de mine, fiind implinita si desavarsita de colegul Alin Florea.

Cum te-ai inteles cu actorii Teatrului “Maria Filotti”? Care poti spune ca a fost cea mai importanta lectie profesionala primita de la ei?

Minunat. Ii stiam pe majoritatea din timpul liceului, cand veneam des la teatrul din Braila, deci a fost un sentiment frumos sa ma aflu pe scena alaturi de oameni pe care, cu 7-8 ani inainte, ii priveam din sala. Intreaga echipa mi-a reamintit ca oricat de mic ar fi rolul pe care il ai, el trebuie tratat cu seriozitatea cu care ai trata un rol principal. Toti actorii din distributie au facut asta si cred ca se vede.

Cum vezi tu situatia teatrului si conditia actorului contemporan? Ce lipseste pentru a fi o adevarata armonie in teatru, la toate nivelurile?

Teatrul se afla intr-o perioada nefericita. Pe de alta parte, tot ce a descoperit psihologia Americana din anii ’60 si pana acum ne arata ca oamenii sunt tentati s? compare mereu prezentul cu trecutul in favoarea celui din urma. “Pe vremuri” era tot timpul mai bine. Lucrurile sunt cum sunt si daca sunt asa, probabil ca asa trebuie sa fie. Si in teatru, ca si în lume, a disparut constiinta faptului ca fiecare individ reprezinta o rotita a unui mecanism care este mai important decât el insusi.

Esti originar din Galati. Cum vezi fenomenul migrationist actul al actorilor din provincie spre Bucuresti si cat de reale sunt beneficiile ce se pot obtine acolo?

Pe de o parte e normal sa fie asa. Toata lumea are impresia ca in Bucuresti se intampla minuni si pana la un punct, sansele de afirmare sunt , intr-adevar, mai multe si mai variate aici. Totusi, daca-mi permiti o analogie, in majoritatea oraselor civilizate, lumea buna nu mai sta de mult în centru ci s-a mutat în cartiere rezidentiale de lux, la periferie. Acolo e mai liniste si te poti bucura in tihna de placerile vietii. Cred ca lucrul bine facut (fie el teatru sau piulita) nu ar trebui sa tina cont de pozitionarea geografica.

Care sunt nazuintele pentru viitorul apropiat?

Sper sa ma inconjor in continuare de oameni mai buni, mai frumosi si mai talentati decat mine si imi doresc sa evoluez ca actor. Nu ca sa dau din ce in ce mai multe interviuri, ci ca sa reusesc sa spun povesti din ce in ce mai complexe.

Stim ca scrii si poezii, ce te inspira?

Tot

Ce mesaj doresti sa transmiti tuturor celor care te-au admirat in Liliom?

Multumesc

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: