Interviuri Teatru

EXCLUSIV! De vorba cu….Vlad Zamfirescu | Festivalul “Zile si Nopti de Teatru la Braila”

Vestul singuratic“, piesa prezentata de unul dintre cele mai prestigioase teatre din tara, Teatrul “Nottara” Bucuresti”, sambata, 24 septembrie, cu incepere de la ora 17.30 in Sala Mare a Teatrului ‘Maria Filotti’ Braila, in cadrul celei de-a X-a editii a Festivalului “Zile si Nopti de Teatru la Braila” este o piesa ce trebuie urmarita cu sufletul la gura.
Dincolo de povestea captivanta, de umorul negru, de jocul actoricesc de exceptie al unor importanti actori de renume national(Florin Piersic Jr, Vlad Zamfirescu sau Andi Vasluianu), nimic nu poate fi mai ofertant pentru un teatru si pentru publicul sau, decat un text modern, despre lucruri care nelinistesc, scris intr-un ritm alert, fara ocolisuri si inhibitii inutile. Intotdeauna relatiile interumane dintr-o comunitate, de oriunde, ne spun mai mult despre fiinta umana decat zeci de tratate de psihanaliza.

Stam de vorba astazi cu prolificul actor Vlad Zamfirescu, despre intreaga experienta ce ne asteapta la Braila!

Ce inseamna pentru dvs participarea la festivalul de teatru brailean din acest an?

E o bucurie. Urmaresc cu atentie acest eveniment, care a devenit un reper in randul festivalelor de teatru din Romania, avand deja o istorie remarcabila, a ajuns deja la a zecea editie, si un palmares de invidiat. Stiu ca v-au trecut pragul foarte multe nume mari ale artei dramatice si ma simt onorat ca, in acest an, particip cu acest spectacol in cadrul festivalului.

Ce parere aveti despre teatrul brailean in genere?

Admir sincer efortul si realizarile colegilor mei braileni. Stiu ca nu le este usor, trebuie sa depaseasca foarte multe obstacole, inertii, neajunsuri, dar, cu toate acestea, reusesc sa realizeze pe scena braileana, evenimente de inalta calitate artistica, ce pot concura cu productii ale celor mai titrate teatre romanesti. Se vede ca se munceste din pasiune, iar publicul simte cand este respectat.

Care sunt principalele dvs obiective profesionale de viitor?

Sa joc, sa regizez, sa-mi lansez, in primavara viitoare, filmul de debut, Secretul Fericirii, sa-mi duc la capat proiectele din teatru si film pe care deja le-am inceput, sa rezist tentatiei de a intra in altele. Pe scurt, sa-mi fac meseria pe care o iubesc

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: