Featured Post Interviuri Teatru

EXCLUSIV! INTERVIU GALA HOP | THEODORA SANDU

Frumoasa Theodora-Paula Gitana Sandu, absolventa a Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L.Caragiale” Bucuresti este protagonista noului interviu dedicat Galei Tanarului Actor- Hop, din acest an, ai carei parteneri media suntem.

Cum ti-ai descrie in cateva cuvinte cartea de vizita?

La inceput de drum, cu drag.

De ce actorie?

Am fost un copil vesel, care isi impunea bucuria celor din jur, ma uitam cu Buni la telenovele, familia m-a poreclit „actrita familiei”… Cred ca de acolo a inceput totul. Toata viata am stiut ca vreau sa ma fac actrita, la fel si cei din jurul meu, asa ca am luptat mereu in directia asta.

Cine esti tu in spatele rolurilor interpretate?

Sunt o fata norocoasa si iubita, recunoscatoare si bucuroasa de tot ce mi se intampla.

Cu ce personaj iti asemeni cel mai bine personalitatea si de ce?

Il iubesc la nebunie pe Ivanov al lui Cehov din piesa omonima, fiindca el zace in fiecare dintre noi atunci cand nu stim incotro sa o apucam. Ador monologul lui din Actul III si rezonez cu idealurile lui.

Crezi ca tinerii au o sansa reala in lumea teatrului romanesc de azi?

Cred ca tinerii au sansa reala de a lupta sa faca orice. E nevoie doar de initiativa si vointa. Fiecare dintre noi are locul si rostul lui. Cred ca suntem norocosi si ca totul depinde de noi.

Ce te motiveaza sa fii cel mai bun la Gala Hop?

Persoana cu care concurez sunt tot eu. Asa ca tot ce imi doresc este ca azi sa fiu mai buna decat am fost ieri. Incerc sa ma ghidez dupa gândul „I am enough”, sa fiu pur si simplu eu si sa ma bucur de asta impreuna cu cei din jur. Vreau sa traim cu simplitate o sarbatoare.

Care crezi ca este cel mai mare adversar al tau in cadrul acestui eveniment?

Frica, neincrederea.

Ce vei face daca vei castiga/daca nu vei castiga?

Ma voi bucura ca am participat la Hop, indiferent de rezultat. Important e drumul, calatoria… Vreau sa imi placa!

Ce urmeaza pentru tine post Gala Hop?

Repetitii 🙂

Lasa un comentariu