Featured Post Teatru

EXCLUSIV! De vorba cu….Cosmin Panaite | Festivalul “Zile si nopti de teatru la Braila”

Talentata trupa a teatrului Matei Visniec din Suceava vine la Braila pentru a vorbi, a juca si a povesti despre dragoste in toate felurile si formele ei. Miercuri, 20 septembrie, cu incepere de la ora 18,00, la Sala Studio – Teatrul “Maria Filotti” Braila, in cadrul Festivalului “Zile si Nopti de Teatru la Braila”.
Spectacolul “Zadarnicele chinuri ale dragostei”, dupa William Shakespeare, montat in regia lui Alexandru Bogdan, este o pledoarie pentru dragoste si indragostiti, pentru sensibilitate si pasiune, o comedie pentru tinerii de toate varstele si mai ales pentru cei care cred ca existenta fara iubire e un nonsens. Zadarnicele chinuri ale dragostei este un studiu atent elaborat asupra celor mai fine aspecte ale emotiei umane, totul vazut printr-o prisma comica, hilara, jucausa, relaxanta dar, in acelasi timp, lucida si ironica.

Am stat de vorba cu Cosmin Panaite, actorul principal din aceasta piesa, despre intreaga experienta ce il asteapta la Braila.

Cum ati descrie in cateva cuvinte piesa propusa in acest an, in cadrul festivalului?

Alaturi de regizorul Alex Bogdan ne-am imprietenit cu Shakespeare si am incercat sa vorbim despre dragoste, oameni si teatru, pornind de la acest text foarte rar montat, ZADARNICELE CHINURI ALE DRAGOSTEI. Rezultatul intalniriii noastre e un spectacol ludic pe care noi il jucam cu bucurie.

De ce sa vina publicul spectator sa vizioneze aceasta piesa?

E un produs sincer si fresh, cu succes la public, care binedispune si uneori, in zilele bune, emotioneaza si te pune pe ganduri.

Ce inseamna pentru dvs participarea la festivalul de teatru brailean din acest an?

Ne onoreaza invitatia, programul festivalului arata foarte bine si ma bucur pentru spectacolul si teatrul nostru. Eu revin in teatrul in care am avut parte de una dintre cele mai intense experiente de lucru la scena, spectacolul Herr Paul Herr Paul, care a avut premiera la Teatrul Maria Filotti in toamna anului 2009.

Ce parere aveti despre teatrul brailean in genere?

Teatrul Maria Filotti are o istorie recenta de invidiat, cu actori pe care ii admir si un sediu fabulos, un teatru in care in facultate visam sa joc, in care am fost norocos sa petrec putin timp si in care, la momentul respectiv, mi-ar fi placut sa raman.

Care sunt principalele dvs obiective profesionale de viitor?

Energia si gandurile mele profesionale sunt legate momentan de Teatrul Municipal Matei Visniec din Suceava, acest proiect nou la care am aderat inca de la inceputul sau.
Imi doresc sa fac parte dintr-un grup puternic, o trupa de actori care sa aiba parte de experiente de lucru diverse si cu miza artistica, care sa ofere publicului spectacole remarcabile, cautand mereu sa se instruiasca si sa se intareasca.

Lasa un comentariu