Stiri Teatru

START FNT 2017!

Luni, 16 octombrie, la Novotel, in prezenta oficialitatilor administrative si culturale de importanta nationala, a avut loc conferinta de presa prilejuita de deschiderea celei de-a 27-a editii a Festivalulului National de Teatru,care se va desfasura in perioada 20-30 octombrie, in cadrul celor mai importante teatre din Bucuresti.

Directorul artistic, criticul si selectionerul festivalului, dna Marina Constantinescu, a declarat caFestivalul National de Teatru te incurajeaza sa fii constructiv. Sa fii reactiv. Sa indraznesti. Sa crezi in tine. Sa ne cautam motivatia pentru a merge mai departe in spectacolele FNT. In piese ale caror idei nu vor muri niciodata. In creativitatea artistilor care vor cuceri orice reduta prin asumare, consecventa si sinceritate. Editia din 2017 a FNT contine multe spectacole de atitudine, cu subiecte ancorate in realitate. Exista o implicare mult mai clara a artistilor intr-un discurs civic, social. Este o editie a artistului care isi asuma pozitia de lider de opinie. Artistul este creator de emotie iar tu, spectatorul, esti nu numai receptorul acesteia, ci si purtatorul ei. Duci emotia cu tine dincolo de sala de spectacol. Teatrul te schimba si tu poti schimba mai departe lumea.

Biletele pentru editia din 2017 a FNT sunt puse in vanzare online pe mystage.ro, la casa de bilete centralizata a Teatrului National “I.L. Caragiale” Bucuresti, sau, pentru reprezentatiile programate in propriile spatii, la casele de bilete ale teatrelor Odeon si Nottara si prin sistemul de vanzare al Teatrului Bulandra.

Festivalul National de Teatru si ADEVARUL continua, pentru al patrulea an consecutiv, seria interviurilor FNT de la Adevarul Live, care a debutat in aceasta dimineata. Astfel, in perioada 16 – 30 octombrie, invitati de marca ai celei de-a 27-a editii a Festivalului (actori, regizori, scenografi, teoreticieni ai teatrului contemporan), vor putea fi urmariti in interviuri deschise, programate de luni pana vineri, intre orele 11.00 – 12.00 si 13.00 – 14.00. Intre artistii care vor fi prezenti in studiourile ADEVARUL pentru a vorbi despre participarea in FNT, despre teatru, sau pur si simplu despre viata ii veti putea recunoaste pe: Radu Afrim, Nicu Alifantis, George Banu, Dragos Buhagiar, Richard Bálint, Andreea Bibiri, Ion Caramitru, George Albert Costea, Vlad Cristache, Claudia Ieremia, Marcel Iure?, Doina Levintza, Vlad Massaci, Razvan Mazilu, Mihaela Michailov, Virginia Mirea, Mirela Oprisor, Alina Petrica, Ana Bianca Popescu, Mircea Rusu, Carmen Tanase, Mihaela Teleoaca, Carmen Lidia Vidu, sau Andreea Vulpe.

Totodata, Festivalul National de Teatru sprijina campania de fundraising pentru Construirea primei Clinici integrate de Oncologie si Radioterapie, la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Bucuresti, proiect ce va fi realizat de Asociatia Daruieste Viata. Proiectul este estimat la 5 milioane de euro. Asociatia Daruieste Viata a strans peste jumatate din suma si asteapta obtinerea ultimelor avize pentru a putea demara constructia.

Cum va puteti implica si cum puteti sprijini aceasta campanie:

SMS la 8844 cu mesajul SPITAL – o investitie de 2 euro/luna. Campania prin SMS este realizata cu sprijinul Vodafone Romania, Orange Romania si Digi Mobil.
Donatii online: www.bursadefericire.ro
Redirectionarea a 20% din impozitul pe profit datorat statului: www.bursadefericire.ro/sponsorizeaza

Prin teatru putem schimba atitudinea fata de lume. TEATRUL SCHIMBA LUMEA.

Foto: Maria Bujor

Lasa un comentariu