Stiri Teatru

Teatrul “Maria Filotti” Braila va invita la prima premiera a anului 2018 , “Demonstratia”

“DEMONSTRATIA”, piesa a scriitorului american contemporan David Auburn, va fi primul spectacol montat in cadrul teatrului brailean “Maria Filotti”, mai precis in spatiul Salii Studio (Bujor Macrin), de catre regizorul Radu Nichifor.
Este o distributie foarte interesanta la acest spectacol: sunt doi actori ai trupei din Braila, doi actori ai trupei din Galati. Sunt ani de zile de cand eu incerc sa scurtez distanta dintre Braila si Galati si sper ca, prin acest spectacol, sa scurtez cei 16 km intre cele doua orase. Sunt doi actori buni si extrem de interesanti din Braila. Este vorba despre Valentin Terente, care joaca rolul tatalui si Narcisa Novac. Dupa parerea mea, Narcisa Novac este una dintre cele mai bune actrite din tara la ora actuala. De la Galati, sunt doi actori tineri, la fel de puternici si interesanti, Vlad Volf si Flavia Calin. Cu fiecare dintre acesti patru actori nu suntem la prima colaborare , dar nu am mai intalnit de mult o asemenea coeziune, ca intre acesti patru oameni.”a declarat recent Radu Nichifor, intr-un cotidian local.
Primele reprezentatii se vor juca in datele de 6 si 12 ianuarie, la Sala Studio (Bujor Macrin), ora 18.00
O poveste expresiva, invaluita in mister, plina de surprize, un spectacol viu, antrenant, cu excelente performante actoricesti.
DISTRIBUTIA: NARCISA NOVAC, VALENTIN TERENTE, FLAVIA CALIN, VLAD VOLF
REGIA: RADU NICHIFOR – SCENOGRAFIA: SORANA TOPA

Scriitor american contemporan, David Auburn s-a nascut in 1969 la Chicago si a absolvit Universitatea Chicago, luandu-si diploma in Literatura engleza. David Auburn si-a castigat notorietatea o data cu aparitia piesei Proof (Dovada/Demonstratia ) in 2000, care un an mai tarziu a fost recompensata cu Tony Award (premiul pentru cea mai buna piesa). In acelasi an, Auburn castiga si Premiul Pulitzer pentru drama, tot cu Dovada/Demonstratia . De altfel, in 2005 aceasta piesa a fost adaptata pentru marele ecran, filmul cu acelasi nume fiind lansat in anul 2005.
In aprilie 2002, in West End, centrul teatral londonez, avea loc premiera piesei Proof (Demonstratia) de David Auburn, in regia lui John Madden si avand-o in distributie, intr-una din extrem de rarele sale aparitii scenice, pe Gwyneth Paltrow.
In ianuarie 2006, in West End, are loc premiera filmului cu acelasi titlu, acelasi regizor si aceeasi actrita in acelasi rol principal.

Lasa un comentariu