NEWS

„Academia de arte Horia Brenciu”, cel mai nou proiect al artistului

Chiar de ziua lui, pe 27 august, Horia Brenciu le-a dezvaluit fanilor care il urmaresc pe principalele platforme de socializare care este cel mai nou proiect al sau. Este vorba despre „Academia de arte Horia Brenciu”, un loc in care copiii si tinerii isi vor putea antrena talentul artistic, oricare ar fi el, sub ghidarea nepretuita a celor mai buni specialisti din domenii diferite. „Portile vor fi deschise si pentru cei care la orice varsta, isi doresc sa invete un instrument muzical, sa faca balet, teatru sau chiar sa practice yoga. In curand vom lansa site-ul unde doritorii vor putea afla toate detaliile legate de cursurile si planurile noastre. Am o echipa senzationala de profesori care au experienta in acest domeniu si sper ca impreuna sa punem bazele unei noi generatii care sa indrageasca arta. Primii elevi ai Academiei sunt Mina si Toma, copiii nostri cei mici. Mina iubeste baletul, iar Toma nu concepe viata fara tobe. Nu vad o scoala mai buna pentru ei decat aceasta Academie”, a declarat Horia Brenciu.

Proiectul, la care Horia a lucrat in ultimul an alaturi de sotia lui, Alice, si colegii de la HB Media Entertainment, a venit ca urmare fireasca a tuturor momentelor in care artistului i s-au cerut sfaturi referitoare la viata de scena. „Inca de acum 8 ani, din primul an de Vocea Romaniei, am primit telefoane, sms-uri si mail-uri de la parinti, copii, tineri, care imi puneau tot felul de intrebari legate de muzica, imi solicitau evaluari sau antrenamente vocale. Mi s-au adresat multe cereri referitoare la comportamentul scenic. Mi-a fost imposibil sa dau curs tuturor mesajelor, cu atat mai mult cu cat nu aveam nici setat cadrul pentru o asemenea avalansa de situatii”, continua antrenorul de la Vocea Romaniei.

Pe langa cursuri legate de muzica, balet, pictura, actorie, fotografie, productie muzicala, incaperile academiei vor gazdui si cursuri de dezvoltare personala pentru copii si parinti sau yoga. In plus, inclusiv Horia va avea propriul curs, de stage coaching. „Toata experienta mea de scena va fi pusa in practica aici. Cred ca daca vrei sa ajungi artist, oricare ar fi domeniul, ai nevoie de talent, dar si de foarte multa munca si perseverenta. Si, peste toate astea, si ceva noroc. Eu pot fi un umil exemplu in sensul asta. Nu m-am nascut nici prezentator, nici cantaret, nici macar producator muzical”, spune Horia Brenciu.

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: