Stiri Teatru

Razvan Mazilu si ale lui “Fecioare grabnic ajutatoare” revin la Teatrul Excelsior din Bucuresti

Unul dintre cele mai apreciate si bine primite la public spectacole-musical ale lui Razvan Mazilu, cel care a adus Broadway-ul pe scena din Romania, “Fecioarele noastre grabnic ajutatoare” revine la Teatrul Excelsior vineri, 11 octombrie, cu incepere de la ora 19 punct.
Orla, Chell, Kay, Manda, Kylah si Fionnula sunt BFFs si colege la liceul „Our Lady of Perpetual Succour”. Si-au propus sa descopere pe cont propriu ce inseamna viata adevarata, fara uniforme si codite impletite, asa ca pornesc in aventura vietii lor. Vei fi acolo pentru ele?

Ne aflam in fata unui spectacol aparte, greu de incadrat: este si musical, si text contemporan, este parabola despre viata si moarte si e spectacol-concert. Pe scurt, e un spectacol de teatru. Complex, inedit, incisiv, pe alocuri socant, dar, peste toate acestea, plin de emotie. Cred ca teribila incarcatura emotionala si amestecul special de tragic si comic m-au atras si m-au sedus. Si mixul neasteptat de muzica sacra (Bach, Pergolesi, Händel, Karl Jenkins) cu muzica pop-rock (Rod Stewart, Beatles, Eric Clapton, Electric Light Orchestra)…
Mi-am dorit o punere in scena dinamica, cu surprize, cu energie, cu umor, dar in acelasi timp cu imagini puternice, incarcate de poezie. O poezie „croita” pe sensibilitatea publicului tanar de azi. Am pastrat ideea originala de band care canta muzica live, un band alcatuit doar din fete. E un spectacol cu distributie exclusiv feminina, fara a fi unul feminist.

Pana cand intri in sala de spectacol si le intalnesti pe cele sase fete de la liceul „Our Lady of Perpetual Succour”, titlul in sine pare indigest, chiar neatragator. Daca am rezistat tuturor incercarilor de a-l schimba este pentru ca „Fecioarele noastre grabnic ajutatoare” nu e o gaselnita de marketing ci o sintagma metaforica ce reflecta, in mod ideal, insasi mesajul acestui text: nu judeca dupa aparente, nu te teme sa-ti traiesti viata – cu bune si cu rele – si, mai ales, nu te teme de Iubire. Ea vine atunci cand te astepti mai putin, de la cine te astepti mai putin. Si tocmai in asta rezida forta ei de a ne modela si implini ca fiinte umane., a declarat regizorul spectacolului, inegalabilul Razvan Mazilu.

Distributia:

Orla – Alina Petrica
Chell – Meda Topirceanu
Kay – Ioana Marcoiu
Manda – Aylin Cadir / Daniela Tocari
Kylah – Oana Puscatu
Fionnula – Ana Bianca Popescu

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: