Misterul creat de Agatha Christie in creatiile sale a fost dintotdeauna una dintre marile mele pasiuni. Iar tot acest tumult este cel mai bine pus in scena in Romania de catre prolificul regizor cu origini hispanice, viziune internationala si premii de nivel mondial la activ, Ricard Reguant, care, pe scena Teatrului Avangardia din Bucuresti, prin spectacolul “Si din 10 nu a mai ramas niciunul” a creat o adevarata bijuterie artistica, ce a devenit rapid un “must seen”. In prezent, ingeniosul regizor are in productie spectacolul “Sherlock Holmes si Jack Spintecatorul“, spectacol ce va avea premiera pe 4 aprilie, la Teatrul Avangardia.
Este o bucurie si o onoare sa il gazduim si sa il descoperim la un nivel profesionist de inalta calitate pe Maestrul ( si isi merita cu adevarat aceasta titulatura) Ricard Reguant in noul interviu in exclusivitate realizat de Star Gossip Magazine pentru toti iubitorii de teatru si de arta, in genere.

Buna ziua, domnule Reguant si bine ati venit in cadrul revistei noastre. Este o onoare sa realizam acest interviu cu dumneavoastra. Mai intai, spuneti-mi dupa atatia ani de succes si de munca, cat de dificila este meseria de regizor? Care au fost lucrurile care v-au determinat sa alegeti aceasta meserie de la inceput?

Cred ca s-ar putea spune ca practic aceasta meserie de cand ma stiu. Unchii mei erau actori si, de aceea, de mic copil, am trait in acest mediu. Datorita lor am ajuns sa fac teatru, film si televiziune de la o varsta frageda. Partea cu regia a venit mai tarziu. La varsta de 14 ani puneam in scena piese de teatru la mine in cartier, impreuna cu un grup de prieteni, in paralel cu joburile de actor. La varsta de 17 ani (anul acesta implinesc 50 de ani de cariera ca regizor) am debutat in regia de teatru cu o comedie in care juca si unchiul meu Luis Nonell. De atunci am regizat peste 100 de spectacole – de la musicaluri, la spectacole pentru copii, comedii, spectacole politiste, etc. Imi place in mod special sa montez piese care nu sunt abordate de majoritatea regizorilor. Ma pasioneaza atat lumea teatrului – bineinteles, nu se putea altfel – cat si lumea filmului. In plus, in ziua de astazi, majoritatea regizorilor vor sa regizeze piese clasice sau drame profunde… Ca spectator, imi face mare placere sa urmaresc genul acesta de spectacole, insa ca regizor nu am o afinitate deosebita pentru ele. Cum am avut marele noroc de a lucra ca actor cu mari regizori spanioli, am invatat foarte multe lucruri de la ei si, in acelasi timp, am realizat ca cel mai bine ma intelegeam cu regizorii care erau sau fusesera si actori. Ma gandesc ca acesta este si motivul pentru care ma inteleg foarte bine cu actorii… Bineinteles, exista si actori cu care este foarte dificil sa te intelegi… dar din fericire m-am intalnit cu foarte putini actori cu care sa nu fi avut un feeling bun.

Sunteti regizorul care a montat primul spectacol de Broadway din Romania, Chicago, la Teatrul National, din Bucuresti. De atunci si pana acum, musicalul a captat mult scena din Romania. Simtiti ca tara noastra incepe sa creeze un fenomen cu acest tip de productie?

Da, am avut marele noroc ca primul proiect din Romania sa fi fost unul de mare calibru. Musicalul Chicago s-a bucurat de un succes deosebit la public (peste 70.000 de spectatori in 3 stagiuni in Bucuresti). A fost un proiect dificil, deoarece nu existau actori pregatiti pentru musical, traditia era opereta. Cu toate acestea, proiectul a placut atat de mult, incat toti actorii s-au implicat din tot sufletul, iar proiectul a inceput sa se contureze in mod armonios. Distributia a fost una cu adevarat impresionanta, iar adevarul este ca la acel moment eu nu eram constient de gradul de celebritate al mai multor actori din distributie. Am reusit sa cream o atmosfera extraordinara si, in ciuda faptului ca mijloacele tehnice nu prea ne ajutau, am pus in scena un spectacol genial.
Nu am urmarit evolutia teatrului musical in Romania, dar din cand in cand vad ca se monteaza “clasicii” dintotdeauna si, uneori, un teatru indrazneste sa faca ceva mai indraznet, spre exemplu “Familia Addams”. Dar, cred ca musicalul nu face inca parte din “normalitatea” teatrului romanesc, este un fenomen razlet. Este un gen care ar trebui luat mai mult in seama si care ar trebui sa se dezvolte din ce in ce mai mult. Impreuna cu echipa Teatrului Avangardia am inceput sa lucram la un musical minunat. Nu este un titlu cunoscut, insa este un spectacol impresionant care s-a jucat la Londra timp de 30 de ani, partitura teatrala fiind la fel de importanta ca cea muzicala. Sper ca odata cu aceasta premiera, publicul sa inceapa sa inteleaga faptul ca musicalul nu este un gen frivol sau pasager si ca poate aporta o modalitate diferita de abordare a actului teatral, asa cum o poate face o piesa a lui Shakespeare sau a lui Tennessee Williams.

Cum ati inceput sa colaborati cu Teatrul Avangardia din Bucuresti si care sunt lucrurile care va plac cel mai mult in acest teatru?

Mihaela Stanca a fost unul dintre ajutoarele mele de regie si productie in cadrul proiectului “Musicalul Chicago” de la Teatrul National. Si am pastrat legatura de-a lungul timpului. Ea mi-a propus sa incepem aceasta aventura in Romania si, cum este o persoana cu o vointa extrem de puternica si foarte muncitoare, nu i-a fost greu sa ma convinga. In plus, mi-a facut placere sa revin in Romania dupa atatia ani de absenta. Am montat comedia TOC TOC si lucrurile au functionat extraordinar. De asemenea, m-am reintalnit cu prietenii mei Andrei Duban si Anca Turcasiu, ceea ce a fost o adevarata placere pentru mine.
Mihaela a considerat ca exista un potential mare de dezvoltare in sectorul teatral independent si o nisa pe care am putea incerca sa o umplem. Cum? Realizand un tip de spectacole diferit atat ca tematica cat si ca modalitate de punere in scena.
Din fericire activez in acest domeniu de 50 de ani si am lucrat in mai multe tari , printre care Germania, Brazilia, Italia, pe langa Spania , desigur, fapt care mi-a oferit si o viziune internationala asupra a ceea ce se poate face si, mai ales, a ceea ce poate prezenta interes pentru publicul spectator. Avem deja 10 premiere la activ, majoritatea cu un impact extraordinar asupra publicului. Norocul de a colabora cu actori si actrite de mare calibru a facut ca rezultatul final sa aiba o calitate artistica deosebita.
Imi place foarte mult sa am posibilitatea de a continua sa investighez gusturile publicului si sa continui sa incerc sa il surprind. De exemplu, punerea in scena a unei piese atat de dificile cum este “In Ploaie” nu ar fi fost posibila fara spiritul intreprinzator al Mihaelei si al lui Marius Stanca, fara ajutorul minunatei echipe de productie coordonate de Bogdan Amarfi si fara a conta pe doi actori cu adevarat exceptionali cum sunt Marius Manole si Istvan Teglas. Pentru mine a fost prima oara cand am montat aceasta piesa si am facut-o asa cum am simtit si am dorit, fara a urma tiparul premierei de pe Broadway cu Hugh Jackman si Daniel Craig, asa cum am facut si in cazul proiectului “Musicalul Chicago”. Personal nu imi plac deloc francizele care te obliga sa reproduci totul asa cum s-a realizat in ziua premierei. In tot cazul, eu am propria franciza pentru montajele mele in restul tarilor in care regizez spectacole.

Cum alegeti scenariile, povestile, pe care le puneti in scena? Si ce cautati la actorii cu care lucrati?

Asa cum spuneam, textul trebuie sa fie interesant, sa fie diferit. Imi place sa jonglez cu diferite forme teatrale. In ultima vreme m-am dedicat mai mult scrisului, creand impreuna cu diversi colaboratori propriile mele spectacole precum “Sherlock Holmes si Jack Spintecatorul”, care va avea premiera in Romania la o luna de la premiera din Roma. Sau cum este cazul piesei “Reservoir Cats”, care in momentul de fata se joaca in Spania de catre doua companii teatrale diferite, la Madrid si la Barcelona, care a avut premiera mondiala acum cativa ani  si pe care acum o repune in scena intr-o noua formula.
Mie personal, si nu ma satur sa o spun peste tot pe unde ma duc, imi plac foarte mult actorii si actritele din Romania. Si asta deoarece au obiceiul de a asimila rapid indicatiile, probabil si datorita faptului ca in Romania se pastreaza inca traditia teatrului de repertoriu (care in prezent mai exista doar in putine alte locuri din lume). Este o adevarata placere sa ii observi cum evolueaza la repetitii si consider ca este un privilegiu sa ii vezi pe Serban Pavlu, Medeea Marinescu, Maia Morgenstern, Marius Manole, Ioana Barbu, Cristi Iacob, Mihai Calin ..si pe toti ceilalti cu care am avut placerea sa lucrez (sa ma scuze cei pe care nu i-am enumerat), sa ii vad cum isi modeleaza personajul. Ma simt privilegiat si sunt constient de cat de minunat este sa lucrez cu ei toti.

Ce ne puteti spune despre noua dvs. productie, „Sherlock Holmes si Jack Spintecatorul”? Ce poate astepta publicul sa gaseasca pe scena?

Sherlock Holmes si Jack Spintecatorul a functionat foarte bine in Spania, unde, in 3 luni, a fost vizionat de peste 50 de mii de spectatori. In Italia, la Festivalul de Borgio Verezzi, a fost cel mai vizionat spectacol.
Consider ca a fost o idee inspirata sa aducem pe scena personajele lui Conan Doyle intr-o maniera moderna, pastrand elementele clasice ale povestirilor lui, insa intr-o maniera adecvata zilelor noastre si in conformitate cu imaginea detectivului transmisa pe marele si pe micul ecran.
Aducerea la viata a unui caz precum cel al lui Jack Spintecatorul adauga o doza suplimentara de stranietate si curiozitate. Pe parcursul reprezentatiilor am constatat existenta unui public tanar care venea pentru prima data la teatru si care ramanea fara cuvinte, vazand ceva diferit ce ceea ce isi imaginau ca vor vedea. Sa scuturi teatrul de praf, in general, este un lucru care ar trebui facut mai des in mai multe locuri din lume, insa favorizand mai mult spectatorul, nu demonstrand cat de genial poti fi ca regizor (lucru pe care eu personal il urasc – eu cred ca, cu cat mai putin se vede mana regizorului, cu atat este mai bine pentru spectacol).

Cum simtiti diferentele dintre industria teatrului din Romania fata de Spania? Ce se poate face mai bine in Romania, in aceasta industrie, dupa parerea dumneavoastra?

Diferenta cea mai notabila este ca in Romania nu exista “industrie”. In Romania, teatrul in proportie de 90% este public, adica de stat. In timp ce in Spania, teatrul de stat are o pondere de 20%. Pentru a functiona, teatrele nu depind de nivelul de asistenta a publicului la spectacole si de aceea uneori nu se tine prea mult seama daca piesele care se monteaza sunt sau nu interesante pentru public. As spune ca uneori se axeaza mai mult pe a demonstra cat de minunat si genial este regizorul sau autorul, in loc sa incerce sa apropie de teatru un public cat mai numeros. Practic este un fel de concurenta neloiala, deoarece teatrul privat depinde efectiv de numarul de spectatori de la fiecare reprezentatie si de gasirea unor potentiali sponsori care sa-l sprijine. In fine, este o lupta inegala, dar, in acelasi timp, prin modul prin care ne diferentiem la Avangardia, prin maniera in care facem lucrurile, avem la randul nostru parte de propria recompensa. Am reusit sa adunam in jurul Teatrului Avangardia o comunitate de spectatori interesati de proiectele noastre si speram ca acest lucru se va pastra si va evolua de-a lungul timpului.

Care au fost cele mai importante lectii invatate de-a lungul carierei dumneavoastra?

Darryl F. Zanuck, producatorul filmului “Gone with the Wind” avea deasupra biroului sau de la Hollywood un panou pe care scria ”In acest birou nimeni nu stie nimic”. Si asta e ceea ce cred si eu. Fiecare proiect nou este un examen, fiecare aventura teatrala incepe de la zero, tensiunea si emotiile de a nu sti daca va placea, daca va functiona, daca va avea succes… sunt la fel de fiecare data. Uneori se invata mai mult din esecuri decat din reusite si eu am invatat ca a avea succes in teatru este rezultatul muncii unei echipe foarte bine inchegate…si al unui imens noroc.

Ce va doriti pentru viitorul personal si profesional?

Sa continui sa muncesc, atat timp cat ma suporta corpul si Mihaela. Sunt o persoana foarte norocoasa, am lucrat cu oameni din toata lumea de la care am invatat o lectie de viata foarte importanta “ Inainte de a fi Regizor, inainte de a fi profesionist…trebuie sa fii om, si daca se poate un om bun”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.