Eurovision MUZICA NEWS

Roxen va fi reprezentanta Romaniei la Eurovision Song Contest 2020

Romania va participa in luna mai la concursul international Eurovision cu o piesa interpretata de Roxen, o artista complexa, cu un timbru vocal special si o prezenta scenica memorabila.

Roxen, ca multi tineri din generatia ei, este preocupata de soarta planetei si de impactul pe care oamenii il au asupra mediului. Artista indrageste si alte forme de exprimare artistica : pictura, teatru, dans, literatura. Se relaxeaza meditand si calatorind si i-ar placea ca oamenii sa vada si sa inteleaga mult mai clar imaginea de ansamblu si sa renunte sa mai caute imperfectiuni in orice. Roxen, o aparitie surprinzatoare in peisajul muzical, s-a nascut la Cluj si canta de la varsta de 7 ani. A participat la numeroase concursuri si a stiut mereu ca muzica este calea pe care o va urma in viata.
“In copilarie, am participat la diverse concursuri si festivaluri, insa intotdeauna mi-am dorit sa fac muzica la cel mai inalt nivel si visam sa cant pe scene mari si sa ma adresez publicului. Acum, sunt emotionata si provocata in acelasi timp, deoarece simt ca incep sa ies deja din zona mea de confort. Dar asta imi place, mereu m-am simtit atrasa de lucrurile noi, de provocarile care au venit in viata mea. Ma bucur si sunt recunoscatoare pentru aceasta oportunitate. In acest moment, toata energia si atentia imi merg catre Eurovision, pentru care imi doresc sa ma pregatesc cat pot de bine”, a declarat Roxen.

Roxen are deja doua piese in topurile muzicale ale momentului : „You don’t love me” feat Sickotoy si „Ce-ti canta dragostea”, care sunt difuzate in heavy rotation, atat la radiourile din Romania, cat si in playlist-urile televiziunilor de specialitate.

In doar cateva saptamani de la lansare, piesa „You don’t love me” s-a regasit in playlist-urile celor mai relevante radiouri din Franta, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elvetia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia si Moldova, insumand peste 8 milioane de vizualizaripe YouTube.

Videoclipul piesei „Ce-ti canta dragostea” a acumulat peste 7.5 milioane de vizualizari pe YouTube, iar melodia se afla in heavy rotation la cele mai importante posturi de radio comerciale din Romania. Cu un aer visator si un look cosmic, Roxen considera ca muzica este terapie, atat pentru ea, cat si pentru cei care o asculta.

Anul acesta, selectia in vederea Finalei Nationale s-a concentrat, intr-o prima faza, pe identificarea celei mai reprezentative voci, evaluata de catre o comisie de specialitate pe baza unor criterii precum: abilitatile vocale, interpretarea, empatia muzicala, expresivitatea.

Decizia finala de selectie a vocii care sa ne reprezinte la Rotterdam a apartinut unei comisii de specialisti compusa din: Crina Mardare vocal coach, Luminita Anghel, interpret, Lucian Stefan, managing partner Global Records, Liana Stanciu, producator muzical radio tv si Seful Delegatiei Romaniei la Eurovision, Dan Manoliu, producator tv, director artistic, Gabriel Scirlet, regizor muzical, Liviu Elekes, compozitor si regizor muzical, Andrei Tudor, compozitor si Bogdan Paun, regizor muzical. Conform regulamentului, activitatea comisiei a fost supervizata de dna Florentina Aron, notar public.

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: