Lumea Impro este mai mult decât artă. Ea combină umorul, subtil sau direct, cu psihologia publicului și crearea unor situații vii, reale, transpuse în arta de pe scenă.

Inteligentă și talentată membră a trupei de improvizație iELE și, recent,co-moderatoare și co-fondatoare a propriului game show impro online Cap ou pas cap, astăzi deslușim mai mult din ițele creative ale Improvizației printr-un interviu exclusiv cu Juli Nagy.

Bunã, Juli, şi bine te-am gãsit pe la noi. Hai sã începem cu începutul, evident. Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru Impro?  Ce face  diferit un artist de improvizaţie de un actor de scenã sau de film?

Bună! Mulțumesc pentru invitație! Cum mi-am descoperit pasiunea pentru improvizațiePai, la început, în timpul facultății, am avut un curs de improvizație, care pentru mine era de-a dreptul terifiant, țin minte imaginea pe care o aveam în minte, mi săpa o groapă în beton și m- ascunde în ea. După ce am terminat, câțiva dintre colegii mei au fondat o trupă de impro în care am jucat și eu de câteva ori, alături de câteva colege, dar jucam câte una, pe rând, na, era trupa de băieți. Încă nu eram convinsă  îmi place foarte mult treaba asta, simțeam inconfortabil de multe ori și frica de penibil era la un nivel foarte mare. În urma unor divergențe am decis, noi, fetele, ne facem noi o trupă, fară băieți și o facem lucrurile în felul nostru. Așa s-a născut trupa Pinkless. Atunci mi-am dat seama îmi place mult improvizația și vreau fac asta. Am jucat în jur de vreo doi ani, dar trupa s-a destrămat, pentru multe au plecat în alte părți, Piatra Neamț, Anglia, America… Au urmat câțiva ani de pauză și, de nicăieri, au început apară întrebări legate de activitatea noastră pe pagina trupei, moment în care ne-am gândit, cele care am rămas în București, mai facem o trupă de fete și așa s-a născut trupa iELE, alături de care improvizez cu cel mai mare drag! Diferența dintre un actor de improvizație fata de unul de teatru sau de film cred este disponibilitatea de a renunța imediat la acea frică de penibil, plus exercițiul în urma căruia ajunge se arunce din prima secundă în necunoscut și de a construi ceva acolo, pe loc, alături de partenerul de scenă. Nu ai timp primești rolul, mergi acasă, îl diseci, îl studiezi, îl încerci în mai multe variante, te gândești la toate aceste amănunte. Nu primești un rol – asta în primul rând, îl “scrii” tu, din mers. Ca actor de teatru sau de film ai “luxul” expui un material studiat, periat, pus la punct, cum spunea profesoara noastră, doamna Piteșteanu, “ce se taie, nu se fluiera!”. Ei, la improvizație nu prea se taie nimic și te străduiești faci bine ce faci, ca  “nu se fluiere”.

Care sunt, în opinia ta, calitãţile unui bun improvizator? Crezi cã ţine nu doar de a şti sã spui o glumã bunã, ci şi de psihologia publicului tãu?

Printre calitățile unui bun improvizator se numără atenția, spontaneitatea, disponibilitatea de a se juca, știe asculte, lase de la el și, evident, aibă simțul umorului și fie amuzant. Nu cred are legătură cu a ști spui o glumă bună, nici cu psihologia publicului. În general, oamenii vor fie amuzați, au nevoie râdă, au nevoie empatizeze, de aceea se uită la filme, merg la teatru, consumă artă. Oamenii care vin la improvizație sunt destul de disponibili ne șuștină de-a lungul spectacolului. Bineînțeles, există și excepții, ca în orice, dar, în general, publicul e mișto.

Cum vezi tu scena de improvizaţie din România la ora actualã?

Cred mai durează un pic până când improvizația fie cunoscută de țoață lumea. E foarte mișto faptul este un fenomen în continuă creștere, suntem toți aici răspândim vestea și îi creștem notorietatea. Avem și un festival foarte mișto, “Festivalul Național de Improvizație – Impro” care a avut deja 7 ediții, apar tot mai multe trupe, de asemenea, au apărut și două teatre noi în care se întâmplă cu preponderență improvizație – Recul și Improteca. Deci, pot spun suntem în ascensiune. Încet, dar sigur.

Cât de uşor/ dificil este pentru o femeie sã creeze un show de impro/sã se joace cu publicul într-un asemenea show?

Nu cred e mult mai diferit pentru o femeie față de cum îi e unui bărbat… Cred doar femeile, în general, sunt un pic mai raționale, mai grijulii, atât față de partenerii de scenă, cât și față de public. Cred avem un pic mai multe “filtre” prin care trecem atunci când ne aruncăm în scene și sugestii. Nu știu daca e mai bine sau mai rău, cred doar este.

Care sunt punctele de liant ce vã leagã pe voi, gagicile micheteaux din Trupa Iele?

În primul rând, suntem compatibile, suntem prietene și știm ne ascultăm și în afara scenei. Petrecem destul de mult timp împreună, atât fizic, cât și online, ieșim împreună și astfel am reușit ne conectăm super bine. Ne înțelegem din priviri, ne știm felul de a gândi, cu toate astea reușim ne și surprindem și știm putem conta unele pe celelalte.

Cât de fin/ de direct consideri cã este umorul românesc şi ce ai adãuga/ ce ai schimba?

Cred sunt gusturi și gusturi, pentru orice tip de umor există consumatori. Eu nu am puterea schimb sau adaug ceva la umorul românesc, pot doar îl practic sincer pe al meu, cu speranța  îl gustă cât mai multă lume.

Care a fost cea mai frumoasã poveste pe care ai spus-o pe scenã?

Pfff… Nu cred putea aleg una și țin cont de toate. Pe multe le-am uitat, din unele au rămas frânturi de emoții pe care le- am trăit în timp ce le jucam. Momentul magic apare des, din fericire, când jucăm împreună. Și cel mai frumos e atunci când suntem într– o scenă și simțim cum crește, cum devine din ce în ce mai mișto și cele care stau pe margine simt nevoia intre doar ca  fie alături. Nu e o poveste, dar cred toate ne dăm în vânt jucăm băbuțe. Când apare o scenă cu băbuțe, ne mănâncă tălpile intrăm toate.

Ce consideri tu cã determinã publicul sã vinã la un show de impro şi cum îţi convingi propriul public?

Cred publicul e intrigat de faptul totul se naște pe loc, în fata lui, pornind de la sugestiile lui. Mulți încă nu cred așa se întâmplă, ni s-a întâmplat de multe ori fim “acuzate” de faptul e regizat, ceea ce, din punctul meu de vedere, e un mare compliment. Pe de altă parte, cum am spus și mai sus, oamenii au nevoie de divertisment, au nevoie și de altceva decât “Netflix and chill”, unora le place dețin și ei controlul, când le cerem sugestii sau îi invităm pe scenă, la anumite jocuri. Alții, din contră, se tem de faptul e un spectacol interactiv, nu vor fie expuși, mulți au impresia o te iei de ei, cum se mai întâmplă la stand-up. Cât despre cum îi convingi vină, cred trebuie ai o imagine bună, evidențiezi faptul fiecare show de improvizație este unic, este interactiv, dar nu invaziv, și suntem o trupă super mișto, unică prin faptul suntem singura trupă din România alcătuită exclusiv din fete.

Cum a luat naştere show-ul online Cap ou pas Cap şi ce vã propuneţi cu acest tip de eveniment interactiv?

“Cap ou pas cap” a fost inițiativa Adrianei, care este membru Recul. Ei au făcut o treabă foarte tare, și anume, odată ce a venit pandemia, au mutat activitatea în online, cu matinal, cu spectacole, cu jocuri, emisiuni, podcasturi, au făcut chiar și un maraton de 24 de ore, toate astea pe twitch.tv/reculshow. Adriana a vrut și ea facă o emisiune și mi-a cerut părerea în legătură cu numele, cu probele pe care voia le facă. În aceeași seară, cred, m-a sunat și mi-a zis i-ar placea facă emisiunea cu mine, ar fi mai mișto în doi. Bineînțeles am acceptat fară stau pe gânduri, a fost un “yes, and”, așa ne-am pus pe treabă și uite am încheiat primul sezon. În această pauză mică o plănuim cum și unde vom continua, bineînțeles depinde de situația actuală, daca și cât se prelungește starea de alertă, vedem daca putem îl facem pe scenă, cu sau fără public etc. Sper urmeze multe alte sezoane, din ce în ce mai faine! E o emisiune de divertisment în care vrem avem ca invitați colegi de breaslă, dar nu numai, oameni mișto alături de care ne distrăm.

Numeşte 3 trupe/artişti de impro din România care îţi plac în afarã de tine. Argumenteazã!

În primul rând, colegele mele de trupă! Sunt niște improvizatoare super bune, pline de umor și suntem pe aceeași frecvență. Desi sunt deja 4, îi mai adaug pe Bogdan Untilă, care e un trainer excelent, cu care am lucrat și mai lucra oricând, e și un foarte bun improvizator, are și o voce foarte bună (de văzut spectacolul “Triton” cu Adriana, Vlad Pasencu și el), de asemenea, Vlad Pasencu care este un improvizator muzical de neegalat, Dan Miron care este pur și simplu un om minunat, atât pe scenă, cât și în afara ei și lista asta ar continua destul de mult, dar opresc aici.

Ce personaj, indiferent de domeniu, ţi-ar plãcea sã îl transformi în ţinta ta pentru un show de impro şi ce ar transmite/reliefa acest show?

Cred suntem inspirați în permanență de ce vedem în jurul nostru, de la un mers mai aparte observat pe stradă, la un personaj de film care ne impresionează. Pentru un show de impro – short form, nu știu dacă e posibil iți alegi un personaj, pe tot parcursul spectacolului, pentru e o permanentă schimbare, de la joc la joc și de multe ori, nici măcar ideea cu care începi o scenă nu se păstrează, pentru poate partenerul are altceva în minte sau poate ce propui tu se transformă. Într-un long form, acolo da, merge uneori iți alegi un personaj pe care îl contruiesti și îl crești, e timp. Dar nu m-am gândit niciodată la o personalitate anume, cred dorința unanimă este poți joci cât mai multe tipologii de oameni, cărora le surprinzi cât mai multe trăsături de personalitate și folosești asta în scopul ideii pe care vrei o transmiți atunci, pe loc. Cât despre un mesaj pe care vrei îl transmiți, cred cel mai bine e atunci când lucrul acesta vine natural, fară îl planifici de acasă. Unul dintre personajele mele preferate este Puck din “Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, dar nu știu cât de bine s-ar preta la un show de improvizație, poate doar unele trăsături, cum ar fi faptul se tine de glume și de farse, sau rezolvă anapoda niște probleme serioase.

Ce crezi cã este, pe scurt, esenţial pentru un actor care improvizeazã sã facã pe scenã? De ce sã se apuce cineva de arta asta?

Din punctul meu de vedere, un actor de improvizație trebuie fie deschis și sincer, lase lucrururile se întâmple, fară încrâncenare, fară stea “în cap”. Sunt mulți oameni care se duc la cursuri de impro, inițial din curiozitate, în căutare de un hobby, din dorința de a învața  vorbească în public, sau chiar în loc de terapie și, de foarte multe ori, își doresc continue pentru descoperă o comunitate, o metodă foarte buna prin care se pot destresa, prin care pot comunice. Cred trebuie încerci  iți dai seama daca ți-ar plăcea sau nu. Eu nu vreau îmi imaginez viața mea fară impro.

 

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.