Ne plac oamenii frumoși. Oamenii expresivi. Oamenii creativi. Iar Mirela Buhuș face parte din toate aceste tipologii.

Cu o carieră de lungă durată în lumea impro, o apariție de senzație în cadrul IUmor și finalistă a unui eveniment inovator și inedit pentru lumea artistică – Festivalul Mondial al Monoloagelor, Mirela este invitata noastră de astăzi, a unui nou interviu cu tentă artistică…și onestă!

Ciao, Mirela, şi bun venit pe la noi! Hai sã începem cu începutul. Tu ai ales actoria sau actoria te-a ales pe tine?

Ciao a tutti 🙂 Mersi pentru invitație și bine v-am găsit. Mă simt onorată, deși nu mă consider vreun “star” sau ceva de genul asta. Adică da, vorba cântecului “vreau să am Steaua mea” dar încă muncesc pentru asta 😛

“Tu ai ales actoria sau actoria te-a ales pe tine?” Excelentă întrebare, iar eu am să răspund cu un clișeu adevărat pentru mine: ea m-a ales pe mine, jur! Eu tot încerc sa mă las uneori (când nu am grijă de mine și obosesc prea tare!) dar Ea insistă!… și mă bucur enorm că insistă, că, vorba profului meu de actorie, Nae Iliescu, dacă ar fi ușor, ar face-o toată lumea…

 

Ce te face fericitã în aceastã meserie, în România?

Nu știu de unde ai scos întrebările astea dar sunt extraordinare :)) Simt așa că îmi fac o introspecție mult așteptată. Ce mă face cel mai fericită în această meserie (în România) cred că sunt oamenii minunați și talentați cu care am oportunitatea să lucrez, că bani nu prea sunt momentan, deci ceva, ceva trebuie să fie, iar în opinia mea, oricum elementul uman este peste elementul financiar. Cumva, faptul că știu și întâlnesc constant oameni dispuși să joace în ciuda vicisitudinilor teatrului și ale societății, mă unge pe suflet și îmi redau încrederea în umanitate, iar asta înseamnă fericire pentru mine, să am speranța mereu aprinsă. În afară de asta, îmi plac și banii :)))

În prezent ai fost selectatã în cadrul Festivalului Mondial al Monoloagelor. Ce te-a îndemnat sã participi la aceastã competiţie de nivel mondial, ce aşteptãri ai şi cum priveşti global o astfel de iniţiativã?

Da, am fost selectată și încă nu-mi vine să cred, pentru că au fost efectiv sute de participanți, și nu e vorba despre faptul că eu nu îmi știam calitatea monologului, dar, să fim sinceri, competiția este destul de acerbă în showbiz. Iar faptul că am fost selectată să reprezint România alături de un actor newyorkez, James Longshore, a fost cu atât mai onorabil pentru mine. Oricum am simțit mereu că mă exprim mai bine în engleză decât in română și că, surprinzător, mă înțeleg mai bine cu “străinii” la capitolul artă decât cu românii. Nu știu, poate mi se pare mie, dar simt cumva că ei sunt mai pe stilul meu sau eu mai pe stilul lor :))

Uite un exemplu concret: cu același monolog selectat la mondiale, am participat și la “Monologue Slam” în România și nimic :)) noroc cu James care a insistat să particip la World Monologue Games!…

Ţi-ai ales deja tema cu care vei participa în finalã şi pe ce factori decizionali te bazezi? 

Juriul a propus ca tema să rămână aceeași, deci, practic, voi face tot monologul lui Celine din “Before sunset”, pe care îl ador, doar că va trebui filmat din nou și rămâne la alegerea noastră dacă vrem să-l facem la fel sau să schimbăm ceva la el, însă trebuie să fie diferit, înțelegi ce zic? E mai dificil decât pare 🙂

Vorba lui Nenea Iancu: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”― Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută

Dacã ar fi sã dai timpul înapoi, la primul tãu an de facultate, ce şi-ar spune  Mirela cu experienţa de acum, boboacei din anul I?

Wow, cât de faină este și această întrebare! O așteptam de mult 🙂

I-aș spune așa: “Fată dragă! Mă bucur nespus că nu ai renunțat… dar nu te mai agita atât, că uneori e nevoie și de liniște ca să poți crea, haosul e bun dar nu constant! Vorba profului: <nu iese nimic când te scremi!>

Îți promit eu că o să joci și în reclame, și în filme, și în teatru, nu e sfârșitul lumii, calmează-te și nu te mai da peste cap pentru orice, ai grijă de tine înainte de toate, că restul sunt detalii!

Ah, și cel mai important, ai încredere în tine! Și, te rog eu, nu mai fi chiar atât de naivă, nu te mai teme, cu timpul totul se cerne… Continuă să faci sport, că o să te ajute enorm, o să vezi despre ce vorbesc când treci de 30 ani. Să nu uiți niciodată cât ești de minunată, dar să rămâi totuși modestă, cum îi șade bine unei artiste autentice. Te iubesc!”

Ştim cã ai o carierã destul de lungã în improvizaţie. Ce poţi spune cã te învaţã improvizaţia personal despre tine?

Într-adevăr, fac improvizație de peste zece ani, respectiv din anul I de facultate, 2009, and I love it.

Mi se pare cea mai captivantă formă de artă și mă ajută foarte mult, inclusiv pe plan personal. Pentru că regula de bază a improvizației este să accepți și să duci mai departe situațiile din scenă, nu doar să fii amuzant cu orice preț, fix ca în viață, nu? Uneori trebuie doar să accepți ce ți se întâmplă și să mergi mai departe, adică să fii mai rezilient și totul va fi bine.

Și, deși fac de mult Impro, am jucat mai mult pe la festivaluri internaționale și foarte multe solo show-uri, abia acum simt că mi-am găsit tribul (ImproTribe) al cărui fondator sunt și de care sunt foarte mândră, cum ziceam: am norocul să lucrez cu oameni super frumoși și talentați.

Ai avut o participare destul de controversatã şi la IUmor. Cât de credibil crezi tu cã poate fi un actor într-un astfel de show, faţã de experienţa scenei?

Pfiu! De ce mi-ai adus aminte de acest moment? Glumesc! Recunosc fapta și n-o regret:))

A fost un număr de-a dreptul controversat și mediatizat, dar mă mândresc cu el, pentru că m-a costat foarte mult suflet și muncă. Și dacă trebuie să șochez ca să schimb mentalități, o voi face mereu!

E o experiență diferită față de scenă, desigur, însă eu cred că mi-am asumat rolul foarte bine, mai ales că Mihai (Bendeac) a zis-o el însuși: “Dacă nu își asuma rolul, era grotesc, așa a fost super asumat și a ieșit comedie!”. Mission accomplished!

Am avut un rol, l-am jucat și aia a fost! Din păcate, în România încă sunt mulți cu mentalități destul de rigide, care nu au înțeles ce s-a întâmplat și m-au etichetat cu cea mai veche meserie din lume, nu, nu cea de actor, ci cea de curvă! :)))

O sa fiu sinceră și nu o să neg că m-a afectat puțin atunci, în febra emisiunii, dar, privind in urmă, nu pot decât să zâmbesc cu recunoștință că eram pe buzele tuturor… și încă sunt! 😉

Ah, și am mai avut o temere foarte mare, că inclusiv cei din showbiz-ul românesc mă vor eticheta drept “curvă de servici”, dar Slavă cerului, nu s-a întâmplat asta.

Mai ales, slavă Domnicăi Cârciumaru, care, în perioada IUmor, m-a chemat la un casting pentru minunata producție de la Pro TV “Las Fierbinți”. Și nu pot să îți explic ce frică mi-a fost că mă vor face curva satului, și cât de fericită am fost când mi-au dat rolul de poștariță, zici că primisem un rol principal, nu unul episodic, jur! A fost un sentiment extraordinar să mi se dea un rol pe contre-emploi (adică nu pe stilul meu aparent de personalitate) pentru că noi, actorii, vrem să demonstrăm că putem să jucăm orice. Și bine facem! 🙂

Care este cea mai mare ambiţie actualã a ta ca actriţã şi ca femeie?

Cea mai mare ambiție a mea actuală ca actriță este să joc într-un film sau mai multe de lung metraj și să mergem peste tot în lume cu ImproTribe, pentru că suntem faini și vrem să distrăm oamenii cât putem de mult.

Iar ca femeie, chiar nu știu ce să zic, mă simt destul de împlinită, am un soț minunat, care mi-e prieten înainte de toate și mă sprijină în tot ceea ce fac, poate un copil la un moment dat, dar pare departe gândul acela de mine.  Însă viața m-a învățat ca “niciodată să nu zic niciodată!”

 

Ce aşteptãri realiste crezi tu cã poate avea un actor de impro/de comedie de la publicul sãu dupã perioada de crizã prin care trecem cu toţii?

O altă chestie pe care încerc s-o învăț și s-o implementez este să nu am așteptări, să mă bucur cât pot de moment și cam aia e, mă ghidez după zicala “carpe diem”, că la ce vremuri nebune trăim nu se știe niciodată…

Dar mă aștept totuși ca publicul să aprecieze mai mult bucuria de a fi împreună cu actorii într-un act de creație. Și cu bucurie constat că asta deja se întâmpă, oamenilor le e dor de artă, de frumos, de conexiunea umană. Am avut un show de impro incendiar vinerea trecută, în Centrul Vechi, la restaurantul “iDracula”(care ne găzduiește cu generozitate), iar asta nu doar pentru că erau 40 de grade afară, ci pentru că publicul a fost super prezent alături de noi. Eu și prezint show-ul și am avut ocazia să le mai surprind privirea, mi se face pielea de găină numai când îmi aduc aminte! Nu era nimeni cu ochii în telefon, toți se uitau cu rasuflarea tăiată la actori. Un vis împlinit, ce să mai!…

Care sunt top 3 secrete de menţinere a zâmbetului pe buze în situaţii limitã, pe care ni le poţi desconspira?

Hai că aici nu mai scriu un roman, sometimes less is more :))

  • Oricât de nasoale ar deveni lucrurile la un moment dat, îmi zic mereu “this too shall pass” (“și asta va trece!” dar sună mai bine în engleză:))

  • M-am obișnuit să fac meditație și sport de fiecare dată când simt că mintea mea se duce spre zone întunecate, “mens sana in corpore sano” chiar funcționează;

  • Cred că sunt și un pic norocoasă și binecuvântată de Sus, am avut mereu o doză tembelă de optimism în mine; chiar dacă mă supăr sau sunt deprimată (că mi se întâmplă, om sunt și eu!) îmi trece îngrozitor de repede 🙂 P.S uneori mă mai răsfăț și cu terapie, dar asta pentru că sunt eu super pasionată de psihologie și îmi place să aflu cât mai multe despre mintea umană, inclusiv a mea 😀

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.