Razvan si Dani sunt cuplul de prezentatori trazniti ce au facut din matinalul de la Antena 1 cea mai urmarita emisiune de dimineata, inregistrand audiente uriase.

Daca in sezonul 1, Razvan si Dani ne-au distrat cu poantele lor sau ne-au pus pe jar cu remarcile lor vis-a-vis de concurentii X Factor, pentru sezonul doi, ei vor sfida orice bariera si vor fi mai directi, mai corecti, dar si mai acizi. Pentru ca X Factor inseamna mai presus de toate provocare.
Le-am luat celor doi un super interviu in exclusivitate despre noul sezon X Factor si iata ce ne-au declarat:

1. Salut, Razvan, salut, Dani! Mai intai spuneti-ne ce v-a indemnat sa continuati sa fiti prezentatorii X Factor si in cel de-al doilea sezon si care este cea mai frumoasa amintire din primul sezon?

Razvan: Am crezut de la inceput in formatul asta, iar schimbarile care se anuntau pentru cel de-al doilea nu au facut decat sa ne faca sa credem ca va fi si mai bun decat primul. Nu a fost o decizie deloc grea. Cat despre amintiri…au fost foarte multe momente frumoase, emotionante, amuzante…pentru mine e greu sa aleg unul singur, pentru ca fiecare dintre cele care ne-au marcat sau pe care ni le amintim in mod special au ceva deosebit.
Dani: Asa cum am mai spus si in alte interviuri, X Factor este pana acum, singurul format de prime-time, international, pe care ne-am fi dorit sa il prezentam. E unul dintre cele mai bune de pe piata si nu am avut niciun motiv pentru care sa nu ne dorim sa fim in ipostaza de prezentatori si in acest sezon.
Amintiri sunt multe si frumoase, cea mai recenta, din ultima editie, cand a fost desemnat castigatorul.

2. Ce aduceti voi nou in acest nou sezon de X factor?

Razvan: Poate mai multa energie, cateva glumite si increderea ca succesul pe care l-au avut primele editii ale acestui sezon se va pastra pana la finalul anului atunci cand vom afla castigatorul.
Dani: Experienta sezonului trecut ne-a invatat cum sa interactionam mai bine cu juriul, cum sa le transmitem concurentilor incredere in fortele proprii pe de o parte, dar si, atunci cand este cazul, faptul ca X Factor este un concurs serios, in care se cauta oameni valorosi, in care nu isi are rost circul.

3. Care este cea mai mare provocare a acestei ipostaze, de prezentator al acestui show?

Razvan: Provocarea este sa stai de vorba cu fiecare concurent si sa ii spui mereu cuvinte potrivite, sa incerci sa nu acumulezi emotiile lui, ci dimpotriva, sa ii transmiti energia ta pozitiva. In etapa auditiilor acest lucru se vede mai putin la televizor pentru ca numarul concurentilor este foarte mare. Pe de alta parte, incarcatura emotionala este atunci mai mica. Adevarata provocare vine odata cu galele live, pe masura ce creste miza.

4. Cat de greu va este sa va treziti luni dimineata pentru matinal, dupa o duminica plina?

Razvan: Prea putin.
Dani: Nu ne trezim chiar atat de devreme pe cat se crede…

5. Considerati ca unul dintre rolurile voastre principale este acela de a-i sustine pe concurenti in fata juratilor?

Razvan: De a-I sustine, punct. Nu in fata juratilor.
Dani: Nu in fata juratilor, acolo doar ei se pot sustine.

6. Care este sfatul pe care voi il oferiti concurentilor?

Razvan: Nu imi place sa dau sfaturi, insa cred ca cel mai bun lucru pe care il pot face este sa se concentreze pe ceea ce au de facut, sa nu incerce nici sa epateze, nici sa se emotioneze foarte tare, sa se gandeasca bine pentru ce au venit la X Factor.
Dani: Stii cum e, cel mai usor e sa dai sfaturi…prin urmare evit sa fac asta.

7. Ce face din X factor cel mai bun show tv de la noi la ora actuala?

Razvan: Nu poti numi un singur element. X Factor e munca unei echipe de 200 de oameni, fiecare profesionist pe bucatica lui. Iar asta nu are cum sa nu se vada.
Dani: Probabil concurentii, vocile si atitudinea, probabil si juriul si chimia dintre Delia, Cheloo si Bittman, probabil emotia pe care concurentii reusesc sa o transmita, probabil modul in care oamenii din echipa le-au surprins povestile de viata, unele fericite, altele mai triste, poate o gluma buna intr-un moment inspirat… nu poti spune ca succesul sau performanta unui show de talia X Factor i se datoreaza unui singur aspect.

8. Cat de stransa este competitia din acest an?

Razvan: Ohooo, o sa vedeti in curand pentru ca ne apropiem cu pasi repezi de Bootcamp.
Dani: Destul de stransa pentru ca avem concurenti buni, cu voci frumoase, cu atitudinea potrivita, care se misca bine, care au inteles ce inseamna, de fapt X Factor.

9. Ce mesaj aveti pentru cititorii Star Gossip?

Razvan: “Stati cu ochii pe Antena 1 in fiecare duminica seara si pe Star Gossip in fiecare zi. Aveti ce vedea!”
Dani: “Incepeti sa puneti pariuri pe cine va castiga X Factor si urmariti-I pe concurenti in fiecare duminica. Ceea ce nu se vede la televizor, veti afla, despre ei, pe Star Gossip”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.