Continuam seria de prezentari ale artistilor debutanti cu povestea Mariei Eftimie, artista de origine braileana, care, dupa un indelung periplu in lumea filozofiei si a muzicii, a ajuns sa fie in Top 5 in clasamentele din Londra. Cum a fost posibil acest lucru? Sa o lasam pe Maria sa ni se dezvaluie!

Nascuta in zodia berbecului, sunt o fire ambitioasa, cateodata incapatanata, dar cu simtul umorului. Nu pot defini un moment anume cand m-am apucat de muzica. Inca de mica, aveam obiceiul sa cant orice melodie auzeam. Muzica pentru mine este totul. In ceea ce priveste muzica, sunt o perfectionista. Nu am cursuri de canto, dar am fost mereu autodidacta. Pentru mine este un mod de a ma exprima si de a trai. Imi plac genurile pop, r&b, trance si muzica usoara.
In anul 2010 am cunoscut un prieten care avea un studio de inregistrari. Am mers am inregistrat un cover la piesa “Nine million bicycles (Katie Melua)”, apoi am inceput sa cant prin puburile si cluburile din Braila. Imi dadeam seama ca asta imi doresc sa fac, sa cant. Am continuat sa postez coveruri la diferite piese pe youtube timp de doi ani. Prima piesa a mea, “Calator fara timp”, un featuring cu Indirect, am inregistrat-o in studio la Laurentiu Axenie, din Braila, in 2012. Apoi, am continuat sa tot scot piese: “Everything you feel”, “My lucky star”, “Mos Craciun” sau “Lumea noastra amara” sunt doar cateva exemple. Incepand cu piesa “Mos Craciun”, am inregistrat piesele in studioul Level 3 Studio, al lui Gabi Pecheanu din Galati. In 2012 am fost invitata sa cant la Festivalul Florilor si la zilele orasului Braila. Anul acesta am participat la concursul Karaoke Star – Vedeta pentru o zi, editia a IX-a, organizat de primaria si consiliul judetean Braila, unde am castigat mentiunea a doua. Tot in 2013 am colaborat cu Mircea Cioclei, la piesa “Besame”.

Piesele mele se aud la radiouri online din Braila si din tara: Radio Mess, Radio Live Romania, Radio Enigma Romania, Radio Lorelay, dar si la un radio din Germania: HitStation.fm.

Anul acesta am cunoscut un dj din Londra, Chris Biggs, caruia i-a placut foarte mult piesa “My lucky star” si a decis sa faca un remix al piesei la casa de productie Twisted Beats. Remixul este pe site-uri la vanzare in Londra in top 5 si se aude in toate cluburile din Londra. Puteti asculta aici piesa.

Recent, Maria Eftimie , care ne-a spus ca isi doreste enorm sa bucure lumea cu vocea sa, a inregistrat o noua piesa – “Why (don’t you love me)”, in studioul Level 3 din Galati.

Noi ii dorim mult succes si sa ajunga cat mai departe in muzica!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.