Cu un rol magistral pe care il are in piesa “Jurnalul fericirii” regizata de Eugen Fat, Veronica Papusa, actrita Teatrului “Fani Tardini” din Galati, a captivat, a creat emotie si a surprins intr-un mod foarte pozitiv publicul brailean si galatean. Ce mi-a placut cel mai mult este faptul ca rar am putut vedea un actor care isi da frau liber emotiilor si plange la finalul piesei, fara teama, fara rusine fata de publicul sau. Insa acest OM este Veronica. Pentru ca un actor ce are de transmis un mesaj important merita descoperit si relevat exact asa cum este el, stimata Veronica a oferit un interviu in exclusivitate revistei Star Gossip Magazine.

Buna, Veronica! Pentru inceput, spune-ne cum a inceput cariera ta in teatru si care a fost cea mai mare implinire profesionala de pana acum?

Inceputul nu se constientizeaza, nu se planifica. Este dictat de o chemare, implimentata in gene de divinitate. Terminam 10 clase la Chisinau, unde diriginta ne-a dus la teatru. Atunci s-a intamplat ceva: am iesit de la spectacol si am inceput sa plang de nu ma puteam opri. Ceea ce am vazut mi se parea o lume de nepatruns. M-a rascolit atat de mult acea seara, incat am inceput sa merg insistent la teatru. Dupa terminarea scolii am “dat la teatru”. Am intrat din prima ! Apoi a venit si primul rol “Ani” in spectacolul pentru copii “Pepi ciorap lung”.
Cea mai mare implinire?… toate personajele procreate de mine imi apartin si le iubesc pe toate la fel.
Sa zic:
– poate “Rusalca” de A.S. Puskin,
– poate “Martirio” din “Casa Bernarda Alba” de G. Lorca,
– poate “D-na Necsulescu” din “Escu” de T. Musatescu,
– poate “Doca” din “Orchestra Titanic” de H. Boytchev,
– poate “Elizabeta Rizea” din “Jurnalul Fericirii” dupa N. Steinhardt,
etc.

Cum ai resimtit tu in plan personal rolul din “Jurnalul fericirii”. Vorbeste-ne putin despre procesul de constientizare si de creatie al personajului. Cat de bine ai colaborat cu regizorul Eugen Fat?

L-am resimtit in plan personal prin prisma amintirilor unei copile, fiica de preot, traite in toiul represiilor comuniste, care erau “in floare”. Martora am fost prin ce trecea parintele meu, cum plangea noptile, iar ziua ne incuraja sa invatam bine, sa fim exemplu !
Avand aceasta experienta, lucrul la acest personaj a fost si greu si usor. Si eram constienta ca ceea ce faceam, nu era o minciuna ci un adevar crud. Cat de bine am lucrat cu Eugen Fat ? Eu cred ca e lucrarea lui Dumnezeu !
Stiti, in viata e mare lucru sa ai noroc la oameni si sa te intalnesti cu omul care sa-ti aduca noroc. Ei, nu stiu daca Eugen s-a bucurat de asa ceva, eu insa ii multumesc lui Dumnezeu ca l-a scos in calea profesiei mele. In procesul de lucru ne completam unul pe altul, imi simtea starea si, daca era nevoie, intrerupea repetitia. Un regizor de vis pentru un actor.

Ce impact consideri si ai vazut ca are aceasta piesa asupra publicului?

E un impact emotional puternic, ca asa e genul spectacolului. Spectatorii imi multumesc, desi eu le multumesc. Ei asculta si traiesc alaturi de mine, stii vorba aia, “ca musca nu se aude”. Si in final le vad ochii in lacrimi. Nu asta imi e obiectivul – sa planga, dar sa le transmit emotiile ce ma stapanesc in scena – DA !

Consideri ca o astfel de piesa ne poate ajuta sa intelegem mai bine trecutul pentru a nu repeta greselile lui in viitor?

Cum sa va spun: – omul e foarte diferit si schimbator. Sigur ca ar fi bine ca omul sa invete din greseli. Dar conflictul dintre generatii exista. Noua generatie, cu problemele ei, nu are nici timp, nici rabdare, sa-i pese de ce a fost. Binenteles, speranta exista: ca trebuie sa nu mai gresim.

Cunosti persoane care s-au regasit in ipostazele de viata din ‘Jurnalul fericirii’? Care crezi ca a fost cea mai mare greseala a acelor timpuri?

Am vorbit mai sus daca cunosc personae ce se regasesc in impostazele de viata din “Jurnalul Fericirii” :bunicul meu, tatal meu… bunicul meu in timpurile acelea a fost arestat, impreuna cu mai mult crestini si inchisi intr-un grajd de cai, si-i decimau ! Cand a venit randul bunicului – sa va inchipuiti asa ceva ! – s-au terminat gloantele !
Asa a scapat bunicul. Minunea lui Dumnezeu !

In ce alte roluri te putem vedea la Teatrul “Fani tardini” din Galati?

Acum doar in “Puslamaua de la etajul 13” si, bineinteles, “Jurnalul fericirii”. Si-i astept pe toti iubitorii de teatru, cu mare drag.

Ce inseamna teatrul pentru tine?

Ce inseamna pentru mine teatrul ?… e patima mea: bucurie si durere!

Vorbeste-ne putin despre viata ta de dincolo de cortina. Ce te defineste ca femeie?

Dincolo de cortina, viata cotidiana cu bine si mai putin bine. Ma straduiesc sa imi refac cariera, adunand crampee pierdute, ma supun disciplinei profesionale zi de zi, ma mentin pe linia de plutire. Am grija de familia mea:sotul Petru si fiul Mihai. Ce ma defineste ca femeie?… in primul rand sunt om. Ca femeie imi place mult sa arat bine, sa fiu vesela, sa rad mult… doar atat ! Sa nu fiu banala, nu-mi place minciuna, fatarnicia, sa-mi tradez aproapele, si ma apar cu inversunare cand sunt atacata. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca m-a creat anume asa !

Ce mesaj doresti sa adresezi tuturor iubitorilor de teatru?

Vreau sa le spun ca teatrul nu e o gluma ! Teatrul face parte din viata noastra. In el, vine vorba, ca se joaca, dar, de fapt, e viata pe care o traiesti cu adevarat. Asta e crezul meu si il transmit tuturor. Indiferent in ce situatie te afli, sa vii la teatru. Aici vei gasi neaparat alinare sau raspunsuri la gandurile ce te framanta. Teatrul e un tamaduitor si sfatuitor nobil. Cel putin asta e crezul meu.

Te iubesc !

Va iubesc !

Si multumesc ca existi, “Spectatorul meu drag” !!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.