Diafană, talentată, o permanentă doză de ambiție artistică. Astfel poate fi pe descrisă pe scurt Blanca Doba, nou cooptată în trupa de actori a renumitului teatru brăilean Maria Filotti.
Recent am urmărit-o plină de viață într-o poveste despre adolescenți…exact așa cum sunt ei, “Asta-i tinerețea noastră”. În prezent se pregătește de noi premiere atât la teatrul brăilean, cât și la cel din Galați.
Despre întreaga ei lume artistică interioară și extrinsecă vorbim astăzi cu tânăra actriță Blanca Doba.
Bună, Blanca, și bun venit pe la noi! Cum a fost perioada asta pentru tine? Și cât de bine crezi că își va reveni teatrul, arta, în genere, după criză?
Perioada asta a fost un declanșator de introspecții și prioritizări. A trecut de la a fi doar o paranteză ‘care se închide curând, ai răbdare, Blanca’ la ‘bun, e o paranteză lungă, deci uite că e o paranteză și fă ceva’ la ‘tu iți dai seama cât de puțin apreciai înainte tot ce aveai și cât de ușor iți este în perioada asta să conștientizezi ce contează cu adevărat și să te bucuri că trăiești acum și aici?’ M-am bucurat de multe momente mici, dar esențiale. Iar despre teatru… sau artă… după criză… își va reveni, că a trecut prin multe de-a lungul timpului, dar mai multe chiar nu știu…
Care consideri tu că sunt motivele pentru care lumea încă are nevoie de teatru?
La fel cum am simțit nevoia de o întâlnire reală cu cineva după ce am stat 3 luni în casă, pe Internet, așa și spectatorul cred că simte nevoia de a se întâlni real cu actorul, la 3, 10, 20 de metri de acesta. Schimbul dintre cei doi din sala de teatru nu se poate înlocui cu nimic și cred că este necesar sufletului și satisfacerii poftei de cultură.
Cum vezi tu adaptarea teatrului în lumea online? Este de viitor, este utilă vouă, artiștilor?
Adaptarea teatrului în lumea online nu mai este teatru, este doar una dintre metodele aplicate pentru a păstra legătura cu publicul. E acest video call pe care îl faci cu o rudă mutată de mult în America – îl faci ca să te asiguri că e bine și că mai e acolo, dar nu e același lucru cu vacanța aia în care te-ai dus la ea și ați fost împreună la Niagara Falls sau când a venit ea în Romania și ai dus-o pe Transfăgărășan. E o metodă de a-i aminti publicului ce mai înseamnă arta asta, ce mai face sau ce-a mai făcut, dar care, din păcate, nu are aproape nicio legătură cu experiența reala. În condiții normale, nu consider că e de viitor; e de viitor doar în cazul în care viitorul vă fi dominat de pandemii. Sper că strănepoții noștri nu vor învăța despre teatrul online așa cum am învățat noi despre Commedia dell’Arte. Utilitatea oferită artiștilor e de moment, poate pe unii îi salvează de la stările derizorii și poate le oferă mici momente de sens, dar, din nou, nu se poate compara cu the real deal. Ecranul e pentru arta cinematografică.
Cum te simți în marea familie a teatrului brăilean? Cât de închegată este relația cu actorii, managerul și publicul de aici?
Mă simt foarte bine. E o oportunitate pentru mine să lucrez în acest teatru. Mă bucur mult că ajung încet–încet să–mi cunosc, la muncă, aproape toți colegii și mă simt foarte protejată și înțeleasă și asta pe mine mă liniștește. Au fost perioade când mă simțeam ca într-un cantonament teatral și mi se pare ideal la vârsta mea să simt asta. Publicul este minunat, ne-am întâlnit doar prin “Asta-i tinerețea noastră”, dar abia aștept următoarele întâlniri.
Care a fost, până acum, momentul artistic cel mai drag sufletului?
Cele mai dragi momente artistice au fost momentele când mergeam în deplasare cu un spectacol scos în facultate sau în București, acasă, în Arad. Jucam ca invitat la teatrul clasic Ioan Slavici – teatru pe care l-am frecventat de mică și de multe ori mă întrebam când o să ajung să joc și eu aici un spectacol în țoață regula. De fiecare dată, pe lângă alți invitați dragi mie, veneau și părinții mei, care se bucurau așa de mult să mă vadă pe scenă, făcându-mi meseria, încât și eu mă bucuram de bucuria lor și pur și simplu această explozie de bucurie am clasificat-o ca fiind apogeul împlinirii mele sufletesco-artistice.
Te pregătești pentru noi premiere, atât la teatrul din Brăila, cât și la teatrul din Galați. Dezvăluie-ne mai multe despre poveștile din “spate” legate de aceste premiere.
La teatrul din Brăila este vorba despre un proiect pe care îl creăm special pentru exterior și pentru această perioadă; de aici și scenele cu 2-3 actori și permisivitatea textului ales – “Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon-, care va avea premiera pe 18 iulie. La teatrul din Galați am fost invitată de Radu Nichifor să îmi prezint momentul cu care am câștigat premiul pentru cea mai bună tânără actriță la Gala Hop, în 2017. Momentul avea prea puține minute pentru a putea fi considerat un spectacol așa că, împreună cu regizoarea Luana Hagiu, am scris text și am adăugat la structura inițială, modificând lucruri și îmbogățind ideea de baza a acelui moment. Așa am ajuns să avem un one-woman show de 45 min, numit “Eu rămân”, care vorbește, printr-o structură ludică, despre meserie, frici, entuziasmările tinereții, samd. Trebuia să aibă o primă reprezentație la teatrul din Galați pe 12 iulie, însă, din cauza acestei perioade instabile în care ne aflăm, am amânat-o puțin, dar va fi reprogramat în curând; apoi pe 9 august, dacă totul merge bine, vom avea o a doua reprezentație a spectacolului la teatrul din Brăila.
Care a fost rolul care ți-a dat, până acum, cele mai mari “bătăi de cap” și cum l-ai rezolvat?
Fiecare rol e o provocare și îmi dă bătăi de cap. Nu pot face un clasament pentru că fiecare a avut provocări specifice.
Care este rolul pe care iți dorești din tot sufletul tău să îl joci în viitor și de ce?
Nu am niciun rol pe care să-mi doresc cu ardoare să îl joc. Ce vine din dramaturgia deja scrisă, vine. Nu am roluri care să mă obsedeze, dar am în schimb obsesii legate de situații mișto de jucat, de direcții pentru personaje nescrise până acum, de texte noi și puternice pentru femei. Așa s-a născut și direcția pentru continuarea momentului de la Hop. A apărut o dorință foarte mare de a-mi exprima câteva gânduri legate de meserie și de a mă solicita actoricește într-o paletă mai diversă de tipologii.
Cum iți menții zâmbetul, energia, în situații limită?
With a little help from my friends. Adică ascultând The Beatles. Nu, glumesc. Adică nu, nu glumesc, e și asta, dar e și with a little help from my friends and family.
Ce ai transmite tu unui tânăr ce vrea să se apuce de teatru în realitatea românească de azi?
(: ‘Să știi să–ți porți crucea și să–ți păstrezi credința.’ – Nina, “Pescărușul” de A.P.Cehov. Da, clasic, vechi, foarte folosit, dar încă atât de adevărat și de bine. Chiar și în perioade de genu’.
