Teatrul Național din Timișoara se află în elita teatrelor din România. Spectacolele profund realiste, de un dramatism sau comic tulburător, actorii talentați, cu vervă și elan artistic, evenimentele realizate și premiile câștigate de-a lungul timpului îi conferă și poziția de unul dintre cele mai puternice teatre naționale.

Cea mai recentă distincție este premiul obținut de tânărul actor matur și inteligent artistic Andrei Chifu, câștigător la secțiunea Debut în cadrul Galei Uniter 2020, care a avut loc în septembrie, la Craiova.

Fără o descriere mult prea laborioasă, îl lăsăm pe Andrei Chifu să se dezvăluie exact așa cum știe cel mai bine, în noul interviu din seria 3 MOTIVE – concept implementat de Star Gossip Magazine în presa online din România.

 

  • 3 lucruri care mă motivează mereu în meseria de actor

Pasiunea… cred că fără pasiune nu poți realiza nimic, în cazul meu este teatrul, cu tot ceea ce inseamnă el: muncă, frici, fericire, emoție etc. Dar, indiferent despre ce meserie, activitate sau domeniu vorbim, totul trebuie făcut din pasiune pentru acel ceva.

Dorința de a-mi depăși limitele. Nu vorbim aici de frica de înălțime, ci de lucruri precum profunzimea unui personaj, detaliul la care poți ajunge în construcția lui, capacitatea de a mă lupta cu fricile mele. Asta am căutat mereu în scenă, să am curajul să fiu vulnerabil și să nu mă lovesc de fricile personale ca de un perete.

Poate cel mai puternic gând care mă motivează de fiecare dată când repet sau joc, este spectatorul. Se spune că atunci când mergi la teatru, trebuie să respecți artiștii, adevărat, dar, în același timp, cred că și noi trebuie să ne respectăm publicul. De fiecare dată când un om vine la teatru, îți încredințează un moment din viața lui și este responsabilitatea ta ca acel moment să nu fie irosit. De fiecare dată trebuie să dai tot ce ai mai bun.

 

  • 3 experienţe mişto trăite la Gala Uniter,de care îmi voi aminti mereu, peste ani

Toată experiența a fost de neuitat, dar, dacă trebuie să mă limitez la trei, cred că acestea ar fi:

Atmosfera din acel teatru de vară. Era incredibilă bucuria pe care toată lumea o simțea. După așa un an plin de incertitudine și greutăți, am simțit o frântură de normal. În cele trei luni de stare de urgență am avut câteva momente când nu știam ce o să fac și mi-a fost foarte frică de ideea că nu voi mai putea face ceea ce iubesc atât de mult, dar, după multe luni grele, eram acolo și am simțit că, indiferent de ce va urma, lucrurile vor fi bine dacă luptăm mai departe.

Într-o notă mai puțin fatidică, momentul când am vrut să iau trofeul de pe tăviță și mi-am dat seama cât e de greu. Privind în urmă, îmi dau seama că a fost destul de amuzant că în tot momentul acela în care eram, de fapt, în stare de șoc, eu mă gândeam că poate scap trofeul și mă fac de râs.

Momentul când mi-am auzit numele. În momentul acela realitatea s-a dilatat. Țin minte că primul lucru pe care l-am făcut, a fost să mă uit la prietena mea. Căutam confirmarea că am auzit bine și că nu mi s-a părut. A fost un amestec de sentimente, îmi venea să țip de fericire, dar nu puteam, pentru că aveam un nod în gât și îmi era că izbucnesc în plâns. A fost un moment incredibil de intens.

 

Gala Uniter 2020 

 

  • 3 motive pentru care, eu, personal, consider că am meritat premiul pentru debut în cadrul Galei Uniter 2020

Mi-e foarte greu sa răspund la întrebarea asta. Cred că toți tinerii actori merită un premiu. Este cumplit de dificil să lupți cu toți cei din jur, dar în special cu tine, pentru că vrei să faci ceva ce mulți nu înțeleg sau consideră derizoriu și să lupți să exiști într-o lume în care la fiecare ușă care ți se deschide, mai așteaptă douăzeci de oameni. De ce merit eu? Mi-e greu să zic… Nu știu dacă am facut ceva mai bine decât oricare dintre colegii mei. Am muncit, mi-am dorit și am visat mult la asta și am primit un “bravo, până aici ai făcut bine”.

 

  • 3 motive pentru care iubitorii de artă, în genere, trebuie să vină măcar la un spectacol al Teatrului Naţional Timişoara

Și aici sunt multe motive, dar mă voi limita.

Echipa minunată a Teatrului Național – și aici nu mă refer doar la cea artistică, mă refer și la oamenii minunați din tehnic, care încearcă să facă experiența spectatorului cât mai frumoasă, indiferent dacă intră sau nu în contact direct cu el.

Spectacolele la care toată lumea muncește luni de zile cu gândul la ziua în care vor ieși la public. Nu le facem pentru noi, ci pentru public, pe care îl încurajez și îl rog sa vină să ne vadă.

Pentru a susține arta și artiștii, fie ei debutanți sau cu mulți ani de experiență. Cred că indiferent de vârstă, toți ne bucurăm la fel de mult când oamenii vin să ne vadă și cred că toți avem nevoie de susținerea publicului.

 

Scenă din M-am hotărât să devin prost, alături de Victoria Rusu

 

  • 3 roluri despre care pot spune că m-au marcat, până acum

În primul rând, profesorul Marin Miroiu, din spectacolul Steaua fără nume, în regia doamnei Ada Lupu Hausvater. A fost prima dată când am avut șansa să joc într-un teatru profesionist. În al doilea rând Antoine, din M-am hotărât sa devin prost, în regia doamnei Antonella Cornici. A fost un rol care a venit cu un set unic de provocari și nu în ultimul rând Eu, din Casa de pe graniță, tot în regia doamnei Hausvater. A fost unul dintre cele mai grele roluri la care am lucrat din foarte multe puncte de vedere.

 

  • 3 moduri în care mă pot descrie cei mai înverşunaţi critici din ceea ce văd pe scenă

Aici chiar nu prea știu ce să raspund.  În puținul timp de când fac asta, am învățat că totul este foarte subiectiv. Pot să numesc 3 lucruri pe care eu le critic cel mai mult la mine, lucruri pe care presupun că le pot observa și alții. Uneori e lipsa de curaj, de multe ori gândesc prea mult și mi-e frică să mă arunc. Faptul că încă las fricile personale să mă saboteze, frici care uneori mai scapă și ajung și la personaj. Emoțiile, nu mi-e frică să recunosc că sunt o persoană emotivă, de cele mai multe ori mă folosesc de emoții într-un mod constructiv, dar sunt și momente când îmi scapă de sub control.

 

  • 3 zâmbete cotidiene, în spatele cortinei, sunt datorate….

Cățelului meu. Indiferent de cât de grea a fost ziua, știu că ajung acasă și am să zâmbesc. Prietena mea, care mă ajută să trec peste multe obstacole și care adesea îmi e parteneră pe scenă. Ea este persoana care repetă cu mine toate rolurile și pare că încă mă mai suportă, chiar dacă trebuie să facă asta. Familia mea, adică mama și bunica mea, care m-au susținut întotdeauna și încă o fac. Evident, in fiecare zi sunt multe lucruri care mă fac să zâmbesc, dar cele menționate sunt zâmbete pe care mă pot baza ori de câte ori am nevoie.

 

  • 3 ambiţii personale de viitor

Vreau ca în fiecare zi să fiu o variantă mai bună a mea, zic asta în toate privințele. Să joc într-un film, îmi doresc foarte mult asta și sper ca într-o zi să se întâmple. Pentru a treia ambiție, hmn… să joc, asta vreau, sa joc și să mă joc cât o să pot eu de mult.

 

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.