FILME

Filme 2010

By 12 February, 2010 No Comments

Anul 2009 a fost unul foarte infloritor pentru industria cinematografica. Oferta a fost vasta, cu filme bune si foarte bune, cu filme proaste si foarte proaste, in orice caz, publicul cinefil a avut de unde alege.

Anul 2010 se anunta de pe acum plin doldora de filme. E prea devreme sa ne dam cu parerea in ceea ce priveste calitatea acestora. Cum e de asteptat, cum e normal si cum se intampla in fiecare an, spectrul calitativ va fi complet. E mai bine asa. Numai trecand printr-o duda cinematografica se poate aprecia mai intens o film bun. Vom avea parte de filme pe care le asteptam deja de ceva vreme, insa in mod sigur vom avea parte si de surprize foarte placute.

Trebuie sa spun de pe-acum ca aceste articole nu-si propun sa faca o dare de seama a tuturor filmelor care vor fi lansate in 2010. Lista este atat de mare incat nu se cade o trecere in revista a ofertei intregi. Le-am ales pe cele mai anticipate, si pe cele care par a suscita cel mai mare interes. Dac-am trecut peste unele filme, sa-mi fie cu iertare. Sunteti liberi sa ma apostrofati si sa adaugati titlurile omise.

13, in regia lui Gela Babluani, cu Jason Statham, Alexander Skarsgard, Mickey Rourke, Ray Winstonesi 50 Cent in distributie, este un remake al filmului din 2005, 13 Tzameti. Un tanar isi asuma identitatea unui mort, si se trezeste absorbit intr-o lume interlopa mustind de violenta, crima si raporturi de putere care creeaza identitatea clandestina a lumii in care traim.

44 Inch Chest, in regia lui Malcom Venville, cu John Hurt, Ray Winston, Ian McShane, Tom Wilkinsonsi Joanne Whalley in distributie, va relata, in stilul britanic inconfundabil, violent si plin ochi de umor negru de cea mai buna calitate, razbunarea pe care Colin Diamond o planuieste si o executa. Motivul: sotia sa are o aventura cu un tanar ospatar frantuz. Impreuna cu gasca sa de prieteni nu tocmai afabili, Colin se pune pe treaba…

The A-Team, in regia lui Joe Carnahan, cu Liam Neeson, Bradley Cooper, Sharlto Copley, Quinton Jackson si Jessica Biel in distributie, este comedie de actiune bazata pe celebra productie de televiziune din anii ‘80. Un grup de veterani ai razboiului din Irak sunt acuzati pe nedrept de o crima pe care evident ca n-au comis-o. In timp ce incearca sa scape de autoritati, acestia incearca sa gaseasca o modalitate de a se reabilita in fata Armatei Americane.

Data lansarii: 11 Iunie 2010.

 

The Adjustement Bureau, in regia lui George Nolfi, cu Matt Damon, Emily Blunt, John Slattery, Terence Stamp si Daniel Dae Kim in distributie, va spune povestea lui Dave Norris, un membru titrat al Congresului Statelor Unite ale Americii, si a romantei problematice pe care o are acesta cu frumoasa balerina Elise Sellas. Omul nostru isi da seama relativ repede ca exista anumiti oameni care nu vor ca ei doi sa se intalneasca si sa-si vada de amorul firesc, astfel ca, impulsionat de sentimentul de iubire – si de cel egal de intens de curiozitate – Norris face tot ce-i sta in putere pentru a descoperi identitatea fortelor care vor sa-i coordoneze coercitiv viata.

Data lansarii: toamna lui 2010.

 

Agora, in regia lui Alejandro Amenabar, cu Rachel Weisz, Max Minghella, Rupert Evans si Michael Lonsdale in distributie, este un film a carui poveste este plasata in Egiptul dominat de Imperiul Roman, in care un sclav, in dorinta insatiabila de a-si castiga libertatea, isi indreapta atentia asupra unui crestinism infantil, si se indragosteste de stapana sa, ateista si profesoara de filosofie Hypatia din Alexandria.

Alice in Wonderland, in regia lui Tim Burton, cu Mia Wasikowska, Johnny Depp, Anne Hathaway si Helena Bonham Carter in distributie, este o continuare fictiva a povestii lui Lewis Carroll. Alice, in varsta de 17 ani si incapabila de a se adapta normelor sociale rigide ale victorianismului britanic, se reintoarce intr-o Tara a Minunilor usor schimbata.

Data lansarii: 5 martie 2010.

Alpha and Omega 3D, in regia lui Anthony Bell si a lui Ben Gluck, cu Hayden Panettiere, Justin Long, Christina Ricci, Danny Glover si Dennis Hopper in distributie, este o animatie care promite sa livreze umor si entertainment de maxima calitate. O lupoaica ultra-disctiplinata si un lup cu joie-de-vivre sunt relocati din Canada in Idaho in cadrul unui program initiat de administratorii rezervatiilor naturale. Cei doi nu sunt deloc incantati de aceasta situatie, astfel ca se hotarasc sa se intoarca pe teritoriul lor natal. Problema este ca au de trecut niste obstacole inopinat. Problema cea mai mare este ca trebuie sa se adapteze unul la celalalt pentru a face echipa buna si a spera la reusita.

Data lansarii: 10 octombrie 2010.

The American, in regia lui Anton Corbjin, cu George Clooney, Violante Placido, Thekla Reuten si Paolo Bonacelli in distributie, va spune povestea unui asasin a carui iubita este ucisa in urma unei aparent cliseistice misiuni. Ca urmare a acestui eveniment dramatic, asasinul nostru jura ca se va retrage din breasla ucigasilor cu simbrie dupa ce va executa o ultima crima-la-comanda intr-un orasel pitoresc din Italia. Ceea ce nu stie in prealabil este ca angajatoarea sa nu este ceea ce pare a fi, iar lucrurile scapa de sub control…

Data lansarii: 15 septembrie 2010.

Area 51, in regia lui Oren Peli, cu Reid Warner, Darrin Bragg si Ben Rovner in rolurile principale, va fi un film realizat pe filonul deschis de Blair Witch Project. Intocmai ca in cazul lui Paranormal Activity, va fi vorba de niste inregistrari gasite la ceva vreme dupa ce trei adolescenti sunt dati disparuti. Se pare ca cei trei sunt atat de curiosi incat se incumeta sa faca o mica excursie exploratorie in infama Arie 51 din desertul Nevada…

Data lansarii: toamna lui 2010.

 

The Beaver, in regia lui Jodie Foster, cu Mel Gibson, Jodie Foster, Anton Yelchin si Jennifer Lawrence in distributie, va spune povestea unui sef executiv cazut puternic si aparent iremediabil in butoiul cu melancolie. Cu o casnicie esuata si un viitor gri, omul nostru depresiv incepe sa poarte o papusa pe mana, ca forma de terapie. Ceea ce la inceput genera doar amuzament in randul apropiatilor acestuia, devine in scurt timp motiv de ingrijorare, caci executivul nostru incepe sa comunice doar prin intermediul papusii respective.

 

Black Death, in regia lui Christopher Smith, cu Sean Bean, Carice van Houten, Eddie Redmayne, John Lynch si David Warner in distributie, va spune povestea unui calugar dintr-o Anglie medievala ravasita de ciuma neagra, caruia i se solicita sa duca un cavaler hirsut si volatil intr-o mlastina pentru a rapune un necromant misterios, care se dovedeste a fi o foarte frumoasa femeie capabila de a reanima orice cadavru.

 

Black Swan, in regia lui Darren Aronofsky, cu Natalie Portman, Mila Kunis, Vincent Cassel si Winona Ryder in distributie, va fi un thriller supranatural despre competitia sangeroasa dintre o balerina veterana si o debutanta excesiv de talentata. Pe masura ce raportarea dintre cele doua gliseaza in obsesie, situatie devine din ce in ce mai incerta si mai sinistra. Nu se stie daca tanara debutanta este un produs al unui psihic destabilizat sau este chiar o…fantoma.

Data lansarii: toamna lui 2010.

 

Blitz, in regia lui Elliott Lester, cu Jason Statham, Paddy Considine, David Morrissey, Aidan Gillen si Zawe Ashton in distributie, va spune povestea a trei ofiteri de politie a caror existente devin precare in momentul in care un criminal in serie isi alege victimele din chiar randurile departamentelor de politie londoneze…

 

Blue Valentine, in regia lui Derek Cianfrance, cu Ryan Gosling, Michelle Williams, Mike Vogel si John Doman in distributie, este un film care studiaza la modul clinic esecul unei relatii. Ea a evoluat, a crescut, a devenit o femeie cu multiple posibilitati carieristice. El a ramas acelasi, stagnant, fara orizonturi, si incapabil de a accepta faptul ca, daca vrea sa nu-si piarda dragostea vietii, va trebui sa se urneasca din loc.

 

The Book of Eli, in regia fratilor Hughes, cu Denzel Washington, Gary Oldman, Mila Kunis, Ray Stevenson si Jennifer Beals in distributie, ne va prezenta o lume post-apocaliptica in care codurile societale si marcile civilizatiei au fost anulate, iar populatia planetara a degenerat intr-un tribalism violent. Eli este un razboinic solitar aflat in posesia unui set de cunostinte care-ar putea salva umanitatea de la auto-extinctie…

Data lansarii: 12 ianuarie 2010.

 

The Bounty Hunter, in regia lui Andy Tennant, cu Gerard Butler, Jennifer Aniston, Christine Baranski si Jason Sudeikis in distributie, se anunta a fi o comedie romantica de actiune foarte savuroasa. Unui vanator de recompense i se solicita sa captureze o individa care-a inteles ca cea mai buna solutie intr-un conflict cu legea…este sa-si ia talpasita. Problema este ca respectiva fugitiva este chiar fosta sotie a vanatorului de recompense.

Data lansarii: 19 martie 2010.

 

 Brooklyn’s Finest, in regia lui Antoine Fuqua, cu Ethan Hawke, Richard Gere, Don Cheadle si Wesley Snipes in distributie, spune povestea a trei reprezentanti ai legii: un politist infiltrat intr-o societate interlopa, un detectiv macinat de coruptie si lacomie, si un ofiter suicidal pe cale de a iesi la pensie. Toti trei ajung in acelasi loc in incercarea de a-si rezolva singuri problemele.

 

  • Se mai adauga Legion,Letters to Juliet,Elcipse(Twilight Saga III),Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief(Uma Thurman),Robin Hood(Cate Blanchett,Russell Crowe),Shutter Island(DiCaprio),Nanny Mcphee 2,A Nightmare on Elm Street,Despicable Me(anuntata animatia anului 2010),Hot Tub Time Machine(John Cusack,The Story Of  Bonnie and Clyde(remake-ul filmului din 1967),Wuthering Height(tot reamke),Frozen(dupa trailer pare a fi un film foarte bun) si bineinteles Machete(Robert De Niro,Jessica Alba,Lindsay Lohan si Steven Seagal) si sa nu uitam Valentine?s Day(Jessica Alba si Biel,Julia si Emma Roberts,Jennifer Garner,Anne Hathaway),The Killer Inside ME,The Back-Up Plan(Jenifer Lopez),Step Up 3,Printul din Persia si Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I…sunt o gramada…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.