Aseara a avut loc la Bucuresti primul concert in are liber pe care Shakira l-a sustinut in cadrul noului sau turneu mondial, “Sale El Sol”. In ciuda vremii de afara, diva columbiana a reusit sa incalzeasca inimile a peste 20.000 de spectatori care i-au fost alaturi de la primele acorduri pana la cele doua bis-uri sustinute la final de concert. Prezentat de Ciuc Premium si sustinut de Enel, show-ul Shakirei i-a avut in deschidere pe Smiley si Bosquito, intregul eveniment fiind parte a Emagic Summer Fest.

Shakira a urcat pe scena putin dupa ora 21:00, in acordurile celebrei “Pienso en Ti”. I-a urmat “Why Wait” si “Te Dejo Madrid”, urmate de salutul calduros al artistei, care a multumit fanilor pentru prezenta in ciuda ploii, promitandu-le un show desavarsit.

“Sunt aici pentru voi”, a adaugat Shakira iesind in mijlocul publicului, pe podiumul din fata scenei, dansand in ploaia torentiala in aplauzele frenetice ale celor 20000 de spectatori. Artista a ridicat apoi pe scena doua fete din public pe care le-a invatat celebrele sale miscari din solduri si alaturi de care a dansat pe cunoscutul refren “Whenever Wherever”. Concertul a continuat cu hit-uri mai vechi, “Ojos Asi”, “Ciega Surdomuda”, “La Tortura”, “Las de la Intuicion”, “She Wolf” si “Gipsy”, dar si cu piese de pe cel mai recent album precum “Sale El Sol” si deja celebra “Loca”, Shakira pastrand pentru finalul concertului cele mai cunoscute hituri: “Hips Don’t Lie” si “Waka Waka”.

Timp de mai bine de o ora si jumatate Shakira a schimbat mai multe tinute, fiind o permanenta surpriza pentru spectatorii care au avut parte de un show complet: miscari si coregrafii halucinante, o voce incredibila si cele mai cunoscute piese ale artistei preferate.

Aflata la cea de-a doua vizita in Romania, Shakira a concertat aseara pentru prima data la Bucuresti, declarandu-se mai mult decat incantata de fanii din Romania pe care, asa cum marturisea imediat dupa finalul concertului, spera sa-i revada cat de curand.

Credite foto: Alex Barbulescu & Alex Chelba

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.