Alexandra Popescu si-a marcat debutul sau regizoral de succes ieri, pe scena teatrului Maria Filotti Braila, in cadrul festivalului “Zile si nopti de teatru european”, cu propria viziune a piesei scrise de Jonas Gardell, “Cheek to cheek”.
Lumini si umbre, realitate vs aparenta si lumea artistilor vs lumea oamenilor obisnuiti sunt temele dominante ale labirintului singuratatii in care se impletesc destinele personajelor.
Cum doi obraji ( cheeks) sunt asimetrici asa sunt si disproportiile dintre iluzie si trista realitate a lumii artistului (travestitului)_vanitos, Ragnar, personaj interpretat cu mare eleganta actoriceasca de catre talentatul Dorin Zachei, actor de origine satmareana, ce crede ca viata consta numai in gloria momentului si care vrea sa isi prezerve vesnic acest succes prin nefiinta. Insa ceea ce un artist orbit de glorie nu constata in goana lumii in care traieste, este tocmai faptul ca aceasta lume este una ireala si ca singuratatea il pandeste la tot pasul, ajungand sa il sufoce si sa il indemne spre fapta necugetata a sinuciderii.
In planul opus o avem pe Margareta, pamanteana, antreprenoarea de pompe funebre, indragostita ce cade sub vraja lui Ragnar, insa care nu uita sa isi pastreze umanitatea, in ciuda profundei crize de demnitate cu care se confrunta in lupta pentru dragostea ei.
Pe buna dreptate pot afirma faptul ca Liliana Ghita este o mare doamna a teatrului brailean si national, iar trecerea de la un personaj dramatic, cum a fost cel al Hecubei, in “Sandros”, la unul absolut infatuat, Margareta, in “Cheek to cheek” este fabuloasa. Liliana joaca atat de bine rolul femeii de 50 de ani ce, desi face totul pentru dragostea ei, doreste sa fie tratata ca ceea ce este, un om, incat lesne avem impresia ca se confunda cu el.
Personajele interpretate de Emilian Oprea (Hakan), Emilia Mocanu ( Angela ) si Corina Bors ( Fata) completeaza tabloul trist al depravarii si al vicierii propriului univers, al singuratatii faimei artistului plin de orgoliu, mandrie si vanitate stupida, pe cand, in celalalt tablou avem parte de singuratea familiala, a unor triste “vaduve negre” avare ce ajung sa isi ingroape, pe rand, rudele. Toate in niste schimbari de decor impresionante si cu “Je ne regrette rien” a regretatei Edith Piaf, piesa ce ajunge sa te obsedeze.
Pe scurt daca vreti sa aveti parte de tot mirajul si macabrul povestii din “Cheek to cheek” care, regretabil, a ajuns sa existe si in viata de zi cu zi, mergeti la teatru si va veti convinge singuri de valoarea intregului act actoricesc!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.