Intr-o lume dominata (aparent) de barbati, Sanziana Stoican si-a facut loc, cu maiestrie si finete, in lumea regizorala a teatrului romanesc. Tineretea si experienta montarii pe cateva din scenele importante din tara au facut din Sanziana Stoican un nume important si demn de invidiat.
Talentata artista a montat la Braila piesa “Casa“, care s-a bucurat de un succes rasunator la public si care a fost descrisa drept “un motiv de introspectie asupra adevaratelor valori ale lumii cotidiene”.
In exclusivitate pentru Star Gossip Magazine, Sanziana Stoican ne-a acordat un interviu in care am vorbit despre feminism si feminitate, teatru si teatralitate.

Buna, Sanziana! Pentru inceput spune-ne cum ai reusit sa te faci cunoscuta intr-o lume plina de orgolii, cum este cea a teatrului?

Nu-mi place sa privesc “lumea teatrului” ca fiind una plina de orgolii. Daca as privi-o din aceasta perspectiva nu cred ca as mai putea sa merg in fiecare zi la repetitii:) Perspectiva din care imi place sa o privesc este aceea in care se produce o intalnire intre mine, o trupa de actori,
un scenograf si o echipa tehnica, iar aceasta intalnire, care are ca scop imaginarea si construirea unui spectacol, sa ne determine, pe fiecare in parte, sa nu mai avem timp sau chiar nevoie sa actionam din orgoliu.
Cred foarte mult in lucrul de echipa si de aceea comunicarea cu cei cu care lucrez trebuie sa fie autentica. Intr-o comunicare autentica orgoliul nu-si gaseste locul. Am avut noroc sa intalnesc actori care au inteles universul pe care eu il propun si carora le-a facut placere
sa si-l asume si sa il imbogateasca. Asta inca de cand eram in facultate. Apoi am intalnit si directori de teatre deschisi spre ce am eu de oferit si lucrurile s-au legat. Insa nu-mi propun sa fiu cunoscuta, imi propun sa ma adresez unor oameni care intra in sala de spectacol, unde eu sa le povestesc lucruri. S-a intamplat ca ei sa se regaseasca in povestile spuse de mine si asta ma bucura.

Care din piesele montate de tine poti spune ca te-a “atins” cel mai mult pana acum?

In timp ce lucrez la un spectacol, ma atasez emotional destul de mult de povestea pe care o spun. De fapt, asa imi si aleg textele pe care vreau sa le montez. Asta este si bine, dar este si rau, in acelasi timp. Este bine pentru ca ma ajuta sa aduc in constructia lui emotie si implicit viata, autenticul. Este rau pentru ca ma desprind foarte greu de ce-am lasat acolo. Si de cele mai multe ori nici nu reusesc sa o fac. Asa ca, indiferent de rezultatul final, raman atasata de toate
spectacolele. E greu sa alegi…:)

Cat de greu a fost sa transmiti atat de intens mesajul piesei “Casa”? Cum ai lucrat cu actorii braileni?

Am raspuns cu entuziasm la invitatia domunului Lucian Sabados de a monta un spectacol la Braila. Totodata, imi doream sa ma reintalnesc cu universul lui Grisckovet, pe care il descoperisem odata cu spectacolul meu de absolvire, “Orasul”, care a avut la baza tot un text de-al lui. Mesajul piesei “Casa” am simtit ca ne priveste pe multi dintre noi.Nu neaparat la modul concret, ci poate chiar la nivel de parabola. Cred ca tema idealului neimplinit, a unui vis care poate nu va deveni niciodata realitate, este definitorie pentru fiecare dintre noi. Este o dovada de umanitate. Paradoxal, tocmai in jurul acestor vise ne conturam scopul vietii. Ele ne ajuta sa mergem mai departe, ne ajuta sa simtim ca avem un sens. Poate de aceea mesajul piesei devine puternic. Si actorii s-au regasit destul de mult in aceasta poveste si am ajuns sa lucram toti cu placere. Echipa, formata din scenograful Valentin Varlan si actorii teatrului “Maria Filotti”: Alin Florea, Ramona Ganga, Corina Bors, Liliana Ghita, Valentin Terente, Liviu Pintileasa, Emilian Oprea si Marius Exarhu este una foarte frumoasa si devotata atat spectacolului, cat si profesiei lor. Asta este minunat.

Consideri ca exista elemente care “tradeaza” o abordare regizorala feminina?

Consider ca ar trebui sa existe elemente care tradeaza o abordare regizorala personala, indiferent daca regizorul este barbat sau femeie. Cel putin asta cred eu ca sta la baza oricarui spectacol care isi propune sa spuna ceva. Mai departe nu cred ca se poate generaliza. Exista femei regizor foarte diferite intre ele si nu cred ca se pot incadra in acelasi mod de a face teatru. Fiecare aduce cu sine un alt univers, alte teme abordate, alte povesti povestite. Acelasi lucru pot sa-l spun si despre regizorii barbati.

Prin ce te definesti, care este stilul tau propriu, ca regizoare de teatru?

Ma intereseaza o anumita subtilitate a povestilor pe care le pun in scena. Ma intereseaza foarte mult lucrul cu actorul, care din punctul meu de vedere trebuie sa fie si el un creator, si nu un simplu executant al nu stiu carei viziuni regizorale. Trebuie sa il inspir pentru ca el, la randul sau, sa ma inspire inapoi. Este un schimb.
De aceea sunt si foarte exigenta in alegerea actorilor cu care lucrez. Si nu in ultimul rand, cred in teatrul care are emotie.

Este femeia-regizor privita in mod diferit in teatru?

Nu m-am gandit la asta pana acum…:) dar daca este, cred ca este privita la fel de diferit ca in oricare alt mediu profesional. Cred ca putem pune intrebarea asta si unei femei-doctor, sau femei-avocat sau arhitect sau jurnalist. Dar cand vorbim de profesionalism, cred ca genul asta de diferenta nu mai are importanta.

Ce poate salva o piesa de teatru care, din punct de vedere al povestii, nu este foarte stralucita?

In general piesele bune au povesti simple. Ele se pot esentializa intr-o singura propozitie. Ce da valoare piesei sunt temele care se pot regasi in acea poveste.
Si pentru ca teatrul este aici si acum este important de depistat daca temele existente acolo sunt sau nu actuale si spun ceva spectatorului din Romania anului 2014. Altfel, nu vad rostul punerii in scena a unui text.

Exista piese pe care nu le-ai putea regiza niciodata?

Foarte multe. Sunt putine texte care imi atrag atentia. Sunt si mai putine pe care ard de nerabdare sa le pun in scena.

Ce rol are teatrul in societatea contemporana de astazi?

E o intrebare pe care mi-o pun foarte des si la care n-am gasit inca un raspuns multumitor… dar mi-ar placea sa aiba rolul de “sistem de alarma”, care sa ne trezeasca pe fiecare in parte si sa ne faca sa ne aplecam mai mult asupra unor intrebari esentiale despre conditia noastra de oameni, care sunt puse de cand lumea si pe care se pare ca incet, incet, azi le ignoram.

La ce proiecte lucrezi in prezent? Cand vei monta din nou pe scena teatrului de la Braila?

Acum am revenit la Brasov, unde montez un nou spectacol la teatrul “Sica Alexandrescu”, care va avea premiera in luna martie. Dupa care ma intorc la Bucuresti, pentru a incepe lucrul la un proiect independent la teatrul Unteatru. Nu stiu exact cand ma intorc la Braila dar cand va veni momentul o voi face cu foarte mare placere 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.