Actorul este, poate, printre putinele persoane care au capacitatea de a trai doua vieti intr-una singura, din punctul de vedere al emotiilor si experientelor.
Trecand prin telenovele romanesti, film, teatru, Adelaida Zamfira stie sa transmita fiorii pe care ne asteptam sa ii traim atunci cand mergem sa vizionam o piesa de teatru, stie sa se transpuna in fiecare rol jucat, facand ineditul sa para nefiresc, si, mai presus de toate, stie sa empatizeze cu spectatorul, reusind sa ne ridice, fie ca vrem sau nu, intrebari interioare pe care pana acum nu am indraznit, poate, sa ni le adresam.
Cea mai recenta productie teatrala in care am avut ocazia sa o vad jucand pe “Adelaida” a fost “Fidelitate“, la Teatrul “Maria Filotti” din Braila si pot spune ca rolul intruchipat m-a marcat de-a dreptul.
Intr-atat incat mi-am dorit foarte mult acest interviu, unde o voi lasa pe Adelaida sa va vorbeasca…de la suflet la suflete 🙂

Buna, Adelaida si bine te-am gasit la noi 🙂 Mai intai, spune-ne, cum s-a trait din perspectiva ta de femeie piesa “Fidelitate”?

Femeia din mine s-a intrebat, nu pentru prima data, ce inseamna de fapt fidelitate. M-am regasit in anumite situatii si asta inseamna ca am facut psihoterapie. Am avut un psiholog pe care il recomand. Se numeste Public:) Este un spectacol in care reusesti timp de o ora si ceva, sa poti spune cu voce tare ceea ce cu greu reusesti sa recunosti fata de tine.

De ce inseala barbatii? Din frustrare, obisnuinta sau tentatia noului?

Intrebarea contine o parte din raspuns. In plus, au si ei motivele lor :)). In afara celor care fac asta pentru actiune, cum spune Jack (Florin Busuioc) in spectacol, sunt si femei care ii determina sa insele. Asta ca sa fim sincere. Stiu ca nu or sa ma iubeasca femeile pentru aceasta afirmatie, dar sunt realista.

Cum a fost sa joci alaturi de Florin Busuioc si Gheorghe Ifrim? Ce “trucuri actoricesti” poti spune ca ai invatat de la ei?

Eu cu Gigi Ifrim, Florin Busuioc si regizorul spectacolului, Dragos Campan, suntem prieteni de multi ani. Gigi Ifrim mi-a fost coleg de generatie, asa ca nu am folosit “trucuri actoricesti”, cum spui, in care nici nu cred. A fost o bucurie pentru mine cand mi s-a propus sa joc in acest spectacol, cu atat mai mult cu cat nu ne intalnisem pana atunci pe scena. A existat bucuria inceputului, a descoperirii prietenilor si ca parteneri de scena. Asteptam toti cu nerabdare urmatorul spectacol. Cred ca nu este putin lucru.

Cum s-ar comporta personajul pe care il joci intr-o situatie reala de viata?

Personajul lui Chazz Palminteri din piesa, prinde viata in spectacol prin mine si eu mi-am asumat modul ei de a gandi, asa ca as reactiona la fel. Daca este sa ne gandim la magicul “mai” (mai mult”” sau mai putin”” decat mine) de care ne vorbea profesorul meu Florin Zamfirescu in scoala, eu sunt o femeie care probabil nu ar sta 20 de ani intr-o astfel de relatie. Spun probabil, pentru ca viata iti ofera atatea surprize, incat am invatat sa nu mai folosesc atat de usor cuvantul “niciodata”.

Cum a fost pentru tine experienta “Lacrimi de iubire”? Ti-ai dori sa joci din nou in telenovele
romanesti?

“Lacrimi de iubire “ m-a facut sa-mi schimb ideile preconcepute pe care le aveam, asemeni altor colegi, despre serialele romanesti, in general. Am intalnit o echipa profesionista, cu care multi actori si-ar dori sa lucreze. M-as reintalni oricand cu regizorii Iura Luncasu sau Alex Fotea. Am avut bucuria de a juca alaturi de actori pe care ii admir, alaturi de fosti colegi de facultate, mi-am facut prieteni, asa ca a fost o perioada frumoasa din viata mea, chiar daca a insemnat multa munca. Au urmat Iubire ca-n filme, Inima de tigan… Am renuntat pentru ca mi-am dorit altceva la un moment dat si a fost vorba de optiune. Multi nu m-au inteles. Era vorba, sa fim sinceri, de un confort financiar. Am avut momente in care m-am indoit ca as fi luat decizia corecta. Acum stiu ca am facut bine, am fost sincera cu mine si am optat. Nu as fi avut cum sa ma impart. Am realizat cateva lucruri importante pentru mine si sigur nu as fi avut timp daca continuam sa filmez. Sa revin la intrebare: da, as filma oricand intr-un serial, daca, bineinteles, cred in echipa respectiva.

Care a fost cea mai inedita experienta traita pana acum pe scena?

Fiecare spectacol este o experienta inedita. Astept cu nerabdare spectacolul in care joc, am emotii, tocmai pentru ca in teatru totul este viu, si asta ma provoaca. “Teatrul este mirare”, nu este o afirmatie intamplatoare a lui Dem Radulescu. Este esenta de teatru.

Cum privesti tu noua generatie de actori, care vin din urma, din punctul de vedere al dascalului cu experienta artistica?

Sunt mult mai ancorati in realitate, asta e clar. Si nu e rau, dar parca mi-e dor uneori de atmosfera din scoala, cand nu ne uitam niciodata la ceas cand lucram. Pana la urma ei se adapteaza fast-food-ului cultural in care traim. Ma bucur insa de cate ori intalnesc tineri talentati. Ar trebui sa le acordam credit, chiar daca gresesc, “pentru ca ei vor gresi mai candid”, ca sa-l citez iar pe Florin Zamfirescu.

Care consideri ca a fost momentul tau cel mai bun, momentul de glorie deplina, al carierei tale de pana acum?

Nu cred ca a venit niciun moment de glorie. Pe mine ma implinesc spectacolele in care joc acum, ceea ce fac azi. Ma daruiesc prezentului intotdeauna. Glorie? Ce cuvant pretentios. Pentru unii ar putea sa insemne mediatizarea prin seriale, de exemplu, dar sigur nu e asta. Din pacate sunt actori mari, care fac parte deja din istoria teatrului si filmului romanesc si de care multi au auzit doar cand au aparut in seriale. Trist.

Care este piesa ce poti spune ca a avut un impact deosebit asupra ta, ca spectator?

Sunt spectacole care mi-au atins anumite corzi ale sufletului si nu as vrea sa explic de ce. “Unchiul Vanea” de A.P. Cehov de la Teatrul Bulandra in regia lui Yuri Kordonsky, “Trei surori” de A.P. Cehov de la Teatrul Bulandra in regia lui Ducu Darie, “Cantareata cheala” de Eugene Ionesco de la Teatrul Maghiar din Cluj in regia lui Tompa Gabor, “Gaudeamus” in regia lui Lev Dodin, “Hamlet” de W. Shakespeare in regia lui Thomas Ostermaier, “Visul unei nopti de vara” de W. Shakespeare in regia lui Liviu Ciulei, sunt doar cateva dintre spectacolele care m-au atins in sensul profund al cuvantului.

10383010_10205239545127484_6664339605381390309_n

Ce te motiveaza? Ce te face sa te simti implinita, atat ca femeie, cat si ca actrita?

Fetita mea Anelisse Maria este cea care ma motiveaza si ma implineste atat ca femeie, cat si ca actrita. Am mai spus-o, actritele nu sunt mame ideale, dar au copii intelegatori. Ne iubeste Dumnezeu.

Consideri ca teatrul independent este o modalitate mai libera de expresie, din toate punctele de vedere, fata de teatrul de stat? Incotro ne indreptam, artistic vorbind?

Teatrul independent, ca si alternativa, ar trebui sa se manifeste prin productii care sa iti puna intrebari, sa te miste, sa te provoace. Din acest punct de vedere admir productiile Gianinei Carbunariu, Catincai Draganescu,Theo Herghelegiu, Leta Popescu, Horia Suru sau Ana Margineanu, care au curajul sa sparga tipare, nu ca un gest in sine, ci pentru ca au ceva de spus. Sunt insa si multe productii de consum in teatrul independent. Cred ca lucrurile au inceput sa se coaguleze in ultimul timp in teatrul independent, dar nu exista inca o miscare in adevaratul sens al cuvantului. Exista insa un viitor al teatrului independent, asta este sigur.
Nu vreau sa intru in discutii despre teatrul de stat. Tot ce pot sa spun este ca uneori nu se justifica bugetul alocat unor productii si nu am cum sa nu ma gandesc atunci cate spectacole de teatru independent s-ar putea face, pentru ca nu stiu de ce se intelege ca teatrul independent trebuie facut fara bani de la stat, ci cu bani din buzunar. Asta nu inseamna ca nu exista in teatrul de stat si productii bune, doar am nominalizat cateva spectacole care m-au marcat, realizate de altfel in teatrul de stat.

Ce mesaj doresti sa adresezi: spectatorului care nu de fiecare data stie cata munca este in spatele unei productii teatrale, dar si tanarului care se indreapta catre meseria de actor, cu mari sperante?

Nu cred ca spectatorul trebuie sa stie ce se intampla in spatele unei productii teatrale. El trebuie sa vina cu mine in poveste, nu trebuie sa vada “munca”. Ce sa-i spun eu spectatorului de azi? Sa nu se mai simta obligat sa se ridice in picioare la aplauze, daca nu este cazul. Am observat ca tot mai multi colegi spun asta in ultimul timp si asta inseamna ca se intampla din ce in ce mai des.

Tanarului actor? Sa nu se minta. Sa se gandeasca daca intr-adevar vrea sa faca meseria asta, sau vrea doar sa spuna ca este actor/actrita, angajat intr-un teatru in care el de fapt nu joaca, ci doar ii intra un salariu pe card si atat. Sa se gandeasca daca ” ïl arde”, cum se spune. Cand eram in facultate auzeam: “Trebuie sa ai ficatul tare” . Inteleg pe deplin aceasta afirmatie acum. Asta pentru ca este o meserie de cursa lunga. Si trebuie sa rezisti: fizic si psihic.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.