Incepand din 25 iulie si pana in 8 octombrie 2016 (cand se va deschide oficial PASAJUL FNT), in cadrul punctului de ghidaj turistic al municipiului Bucuresti din pasajul de la Metrou-Universitate, va functiona Biroul de informare FNT.
Realizat cu sprijinul Directiei Cultura, Sport, Turism din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti si deschis de luni pana vineri intre orele 9.00 – 17.00, Biroul va fi punctul de intalnire al Festivalului cu publicul.

Aici va asteapta zilnic domnul Paul Vasiliu, o gazda plina de famec si cu tolba plina de lucruri pe care e bine sa le aflati.
Aici veti putea citi nume de mari artisti de pe afisele spectacolelor, veti primi primul numar al Jurnalului FNT care vine cu detalii despre selectia nationala, despre spectacolele din strainatate, dar si despre expozitiile din Festival.
Tot aici puteti sa vizionati materialele video de prezentare ale spectacolelor, puteti completa chestionarul FNT, puteti afla detalii despre rezervarea si vanzarea biletelor prin platforma online Mystage.

In cadrul cochetului Birou FNT este amenajat si un mic studio – un spatiu de lucru, de fapt, al Festivalului – pentru interviuri, materiale video sau fotografii cu artistii din Festival. Asa incat e posibil sa aveti aici surpriza unor intalniri neasteptate !

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.